Ministrul de interne, Carmen Dan, anunţă o analiză a activităţii Poliţiei urmată de o reformare a sistemului

Declaraţia a fost făcută, astăzi, după instalarea în funcţia de şef al Poliţiei Române a chestorului Cătălin Ioniţă, care-l înlocuieşte pe Bogdan Despescu demis de premierul interimar.
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a cerut noii conduceri a Poliţiei Române să facă o analiză a sistemului, iar ulterior, în termen de o lună, să prezinte un plan de măsuri.
Carmen Dan: Am transmis mai degrabă asumarea unei misiuni. Această misiune priveşte reforma profundă pe care şi-au asumat ca, împreună şi cu susţinerea conducerii ministerului, să o înfăptuiască în Poliţia Română. Înseamnă identificarea în totalitate, în integralitate a tuturor vulnerabilităţilor din sistem, asumarea problemelor pe care le identificăm şi, bineînţeles, identificarea soluţiilor. De aceea spun, că urmare acestei analize, sau imediat după această analiză, vom discuta pe un plan foarte bine fundamentat şi asumat.
Întrebată care au fost motivele pentru care a cerut demiterea fostului şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, ministrul a menţionat proasta comunicare şi gestionare a problemei în cazul poliţistului acuzat de pedofilie.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 1 m/s

Cer acoperit 11°C

Vânt: 0 m/s

13°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. DELIA – Sa-mi canti,

  • 3. AMI – Tramvai,

  • 4. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 5. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 6. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 7. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 8. IRINA RIMES – In palme,

  • 9. VUNK – Deja vu,

  • 10. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 11. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 12. DUA LIPA – Physical,

  • 13. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 14. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 15. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 16. MIKA – Dear jealousy,

  • 17. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 18. PINK – Walk me home,

  • 19. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 20. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 21. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 22. MORANDI – Professional liar,

  • 23. INNA – Bebe,

  • 24. MAROON 5 – Memories,

  • 25. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 26. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 27. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 28. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 29. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 30. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

Sugereazã piesã
= 4.8744RON0.0014
  • usd 0.5167 1 -0.0118

  • chf 4.5485 1 0.0089

  • aud 2.9418 1 0.0184

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}