Minorităţile ar trebui să fie acceptate ca şi factori constitutivi ai statului român
Preşedintele filialei judeţene Braşov a UDMR, Kovacs Attila, a declarat, vineri, că minorităţile naţionale ar trebui să fie acceptate ca factori constitutivi ai statului român în Constituţie după revizuirea acesteia. Argumentul pe care l-a adus în susţinerea acestei declaraţii este că minorităţile naţionale şi-au pus amprenta atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere cultural, iar în zona Transilvaniei şi din punct de vedere arhitectural. Acesta este unul din cele 27 de amendamente depuse de UDMR pentru revizuirea Constituţiei.
Un alt amendament se referă la acceptarea limbii maghiare ca limbă regională în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Referitor la regionalizare, preşedintele organizaţiei judeţene a UDMR Braşov, Kovacs Attila, consideră că aceasta nu ar trebui făcută deoarece nu există suficiente argumente economice. ,,Regionalizarea în forma în care este propusă nu face altceva decât să recentralizeze în loc să descentralizeze şi să aducă un plus de birocraţie la toate nivelurile” a mai spus Kovacs. Dacă se va face regionalizarea el crede că Braşovul trebuie să fie capitală de regiune, lucru susţinut de toţi liderii politici din judeţ.
Nicoleta Ghişa
Sursa: newsbv.ro