Miting pentru stoparea defrişărilor şi protejarea pădurilor
Primăria Sfântu Gheorghe a autorizat mitingul pentru stoparea defrişărilor şi protejarea pădurilor, programat pe data de 9 mai a.c. în faţa Prefecturii din municipiu.
Toro Attila, iniţiatorul mitingului, a declarat joi că mobilizarea s-a făcut prin intermediul reţelelor de socializare, prin urmare nu poate estima numărul participanţilor, în schimb în cererea de autorizare aprobată de Primărie a menţionat că este posbil să participe între 50 şi 1000 de oameni.
Pe data de 9 mai în mai multe oraşe din ţară, dar şi din străinătate sunt anunţate acţiuni de protest împotriva despăduririlor.
Platforma de-clic.ro în parteneriat cu numeroase ONG-uri din ţară au lansat o petiţie on-line intitulată „Salvează pădurea: ia drujba din mâna Holzindustrie Schweighofer”, companie austriacă care deţine cinci fabrici de cherestea în ţara noastră, la Sebeş, Siret, Rădăuţi, Comăneşti şi Reci, în judeţul Covasna.
Mara Deleanu
Foto: activenews.ro