Modificări la noua lege a medierii

Înființată cu exact 11 ani în urmă, instituția medierii așteaptă de la președinte promulgarea unui proiect de lege, care va aduce două mari schimbări, cu efecte pozitive.
În primul rând, acordul de mediere va avea titlu executoriu, spune președintele Asociației Mediatorilor Mureș, Ioan Matei:

În cadrul unui acord de mediere, în care părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere și este redactată, până acum acel acord avea doar valoarea unui înscris sub semnătură privată. După promovarea legii, acel acord de mediere va avea valoarea unui act de tip titlu executoriu, dacă este semnat de un avocat. Aceasta este în avantajul litigiilor comerciale, pentru că nu se mai plătește taxa judiciară de timbru.

O altă modificare importantă prevede ca, în cazul divorțurilor, ancheta socială să poată fi cerută de către mediator, a explicat Ioan Matei:

În Dreptul familiei, ancheta socială poate să o ceară mediatorul, în cazul divorțurilor. În momentul în care am depus dosarul în instanță pentru pronunțarea divorțului, pentru că tot ce ține de Dreptul familiei îmbracă forma unei hotărâri de expedient în Camera de consiliu, deci nu este o ședință publică, oamenii vin aici, pun pe hârtie înțelegerea, unde, la noi la partaje, este cu 50% mai ieftin decât partea tradițională.

Șeful mediatorilor mureșeni speră ca președințele țării să promulge această lege care a a fost contestată la Curtea Constituțională.
Asta deoarece cetățenii nu sunt informați, nu cunosc avantajele medierii și iar organului judiciar, în pofida prevederilor legale, nu recomandă clienților să apeleze la mediator, susține Ioan Matei.
În județul Mureș sunt înscriși oficial 94 de mediatori, din care mai puțin de jumătate sunt activi la această dată.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri