Municipiul Brașov are buget aprobat pentru 2017
Consilierii locali au aprobat un buget cu venituri de peste 600 de milioane lei și cheltuieli de peste 800 de milioane lei.
Consilierii locali au aprobat în ședința de ieri, bugetul municipiului Brașov pentru anul 2017 și chiar dacă acțiunea s-a desfășurat cu o oarecare întârziere datorată unor proceduri care trebuiau respectate, Brașovul are un buget echilibrat pentru acest an, spune primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Pentru acest an, municipiul Brașov va avea venituri de 660,54 de milioane lei dar și cheltuieli de 896,52 de milioane lei. Primarul George Scripcaru a mai arătat că excedentul bugetar, provenit din recuperarea unor bani din investițiile derulate cu fonduri europene, va fi folosit tot pentru investiții, așa cum prevede legea.
Vali Blajovan