Mureșeanca Szöcs Berni, în optimile Open-ului Suediei
Perechea formată din mureșeanca Szöcs Bernadette și buzoianul Ovidiu Ionescu s-a calificat, miercuri seara, pe tabloul principal al probei de dublu mixt, din cadrul Open-ului de tenis de masă al Suediei, competiție ce se desfășoară la Stockholm.
În ultimul tur preliminar, Berni și Ionescu i-au învins pe rușii Mariia Tailakova și Vladimir Siderenko, cu scorul de 3-2.
Pentru accederea în sferturile probei, cei doi reprezentanți ai României vor juca împotriva chinezilor Liu Shiwen și Xu Xin.
La simplu, Bernadette a cedat în turul II preliminar, cu 2-4, în fața polonezei de origine asiatică Yang Xiaoxin.
Valeriu Voaideș