Mureșenii au ascultat sfaturile Salvamont și nu s-au aventurat pe trasee periculoase

În acest moment, în zona montană a județului Mureș, riscul de avalanșă este de gradul 2-3, ceea ce înseamnă că în zonele unde panta este între 25 și 35 de grade se pot produce instant avalanșe.
Cu toate acestea, mureșenii nu le-au dat prea multe bătăi de cap salvamontiștilor.
Singurele incidente au fost pe pârtia de schi de la Sovata, unde au fost două accidentări.
Șeful Serviciului Salvamont Salvaspeo Mureş, Kovacs Robert:

Oamenii sunt mult mai atenți decât până acum la prognoza meteo. Pe pârtia de schi de la Sovata am avut doi accidentați, dar în Munții Călimani și în Munții Gurghiu, în zonele unde sunt traseele turistice nu am avut probleme.”

Kovacs Robert le atrage atenția celor care merg pe munte să se echipeze corespunzător și să își ia în rucsac o serie de obiecte care le-ar putea salva viața:

Dacă mergem cu schi de tură sau cu rachete de zăpadă, trebuie și să folosim aceste echipamente la un nivel mai avansat pentru că, în asemenea condiții, nu sfătuim ca traseele montane să fie parcurse de începători. Echipamentele trebuie să fie de cea mai bună calitate, atât hainele pe care le purtăm, cât și echipamentele tehnice. Trebuie să avem neapărat la noi un termos cu ceai cald, haine de schimb în rucsac și mâncare suficientă pentru a ne putea revitaliza organismul în caz că suntem foarte obosiți.”

Echipele de salvare montană sunt permanent în alertă, atât în Munții Călimani, cât și în Munții Gurghiu.
Sunt deschise puncte de lucru la Lunca Bradului și Sovata, care de obicei nu funcționează în timpul săptămânii, dar săptămâna aceasta asigură permanența.
Acestora li se adaugă centrul de la Tîrgu-Mureș cu personal și echipament specializat.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri