Muzeu deschis în singurul liceu românesc din Miercurea Ciuc

Un muzeu intitulat ‘Străbunii noştri-Rădăcini’ a fost deschis azi la Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’ din Miercurea Ciuc.
Demersul are rolul de a-i conecta pe elevi cu propria lor identitate şi este inclus în seria de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Principatelor Române.

Inaugurarea a avut loc în prezenţa a zeci de elevi, cadre didactice, autorităţi locale şi judeţe şi reprezentanţi ai Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, exponatele fiind donate de mai mulţi membri ai comunităţii româneşti din Miercurea Ciuc.

Colţul muzeal deschis în holul Colegiului Naţional ‘Octavian Goga’ din Miercurea Ciuc cuprinde zeci de obiecte de uz casnic folosite în trecut, costume populare româneşti, unele cu vechime de peste 100 ani, arme, documente de identitate sau scrisori din prizonierat, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, obiecte de cult şi chiar un document semnat de primul patriarh al României, Miron Cristea.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu IOAN CHIOREAN

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 4. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 5. SHAKIRA – Nada,

  • 6. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 7. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 8. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 9. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 10. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 11. ELENA – Un gram de suflet,

  • 12. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 13. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 14. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 15. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 16. LORA – Pleaca,

  • 17. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 18. SORE – O sa te uit,

  • 19. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 20. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 21. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 22. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 23. VANOTEK – Love is gone,

  • 24. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 25. RITA ORA – Let you love me,

  • 26. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 27. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 28. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 29. NICO – Oare cine?,

  • 30. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

Sugereazã piesã
= 4.7260RON-0.0014
  • usd 0.7388 1 -0.0061

  • chf 4.3396 1 -0.0064

  • aud 2.8850 1 -0.007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}