Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin nu deține nici un raport despre potențialul balneoclimateric al Văii Gurghiului

Precizarea a fost făcută de managerul instituției, dr. Roxana Man, ca urmare a unui reportaj difuzat în luna iulie, anul acesta, la Radio Tîrgu-Mureș:

Muzeul Etnografic “Anton Badea” din Reghin nu deține nici un raport și nu a realizat nici un studiu cu privire la stratul de ozon din atmosfera zonei Văii Gurghiului sau referitor la potențialul balneoclimateric al acestei zone așa cum s-a vehiculat în această știre care a fost difuzată prin Radio Tîrgu-Mureș de la data de 21 iulie 2017. Muzeul Etnografic “Anton Badea” este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului Reghin a cărei misiune este achiziționarea, conservarea, cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural național material și imaterial în scopul educării publicului și nu realizează studii și cercetări în domeniul geologiei. Pentru a evita orice asociere a unei astfel de informații, inadecvată cu realitatea, sunt convinsă că s-a strecurat o greșeală, în numele instituției, dorim să facem precizarea că această informație așa cum a apărut în presă este falsă. Ne exprimăm profundul dezacord cu asemenea demersuri realizate de terți, în care, numele muzeului este folosit în scopuri comerciale și asociat cu firme orientate spre profit, exploatând prestigiul instituției și aducând prejudicii de imagine instituției, aceasta dacă este cazul dar noi suntem de bună credință și sperăm că aceasta a fost doar o greșeală și că astfel de situații nu se vor mai repeta. Dacă ele se vor repeta, vom fi nevoiți să sesizăm organele penale în drept.”

Citește și: EXCLUSIVITATE! Zona Lăpușna are cel mai ozonat aer din Europa și al doilea la nivel mondial

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri