Noii miniştrii şi cei cu portofolii noi din Cabinetul Victor Ponta III au depus în această seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de investitură în funcţii, în faţa preşedintelui Traian Băsescu
La ceremonie au fost prezenţi premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, senatorul Cristian Dumitrescu, cel care asigură interimatul la şefia Senatului şi consilieri prezidenţiali.
La ceremonia de investitură, şeful statului s-a declarat impresionat de numărul mare de miniştri tineri din noul Cabinet, menţionând că şi el a dorit să promoveze tinerii.
Noul cabinet s-a întâlnit în această seară în prima şedinţă de după ceremonia de investitură.
În cadrul reuniunii au fost discutate modificările necesare pentru actualizarea programului politic al Executivului.
La începutul şedinţei premierul Victor Ponta a anunţat că programul politic trebuie updatat pentru ca Guvernul să îşi poată angaja răspunderea în faţa Parlamentului săptămâna viitoare.
Alina Andrei
Sursa: www.nasul.tv