Numărul paşapoartelor şi certificatelor de înmatriculare a maşinilor s-a dublat în ultimii patru ani
Așa relevă un raport al Prefecturii Covasna, prezentat azi în cadrul Colegiului prefectural.
Prefectul judeţului Covasna Sebastian Cucu spune că acest lucru a însemnat un efort mare pentru angajaţii instituţiei, în condiţiile în care numărul acestora a rămas acelaşi.
O creştere semnificativă a volumului de muncă a înregistrat şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Şi numărul radierilor și al transcrierilor a crescut .
Pentru fluidizarea activităţii celor două servicii au fost implementate programările online, care s-au dovedit eficiente atât pentru angajaţii instituţiilor, cât şi pentru cetăţeni.