O nouă atracție turistică la Sighișoara

Turnul Fierarilor din Cetatea Medievala Sighișoara va găzdui, începând de sâmbătă, 25 Iulie, cele mai noi galerii inaugurate în județul Mureș.

Cele trei nivele ale turnului vor găzdui galeriile Sighișoara, Dracula și, de la mijlocul lunii august, galeria armamentului, întreg complexul muzeal funcționând sub denumirea „Galeriile Dracula”

Acestea au pregătit vizitatorilor un număr mare de atracții, folosindu-se de cea mai nouă tehnologie disponibilă în acest sens, spune managerul proiectului, Claudiu Adam:

Prima galerie va fi Galeria Sighișoara unde vom avea expoziția breslelor, informații relevante despre oraș, de la primul om care a călcat aici până la primul festival medieval dar vom avea și exponate care țin de fierărie și de meșteșugul fierăresc de acum câteva secole. Coborâm apoi în Galeria Dracula, dedicată lui Vlad Țepeș, unde vom avea o sală de cinema și unde se va regăsi și manuscrisul „De Bello Gothorum” scris de Nicolo de Modrussa în secolul 15. Vom deschide și Galeria Depozitului De Armament care va păstra destinația originală a turnului care, la 1500 era depozitul de armament al orașului.

Turnul va fi deschis publicului zilnic, între orele 10 și 18, iar programul se va extinde în weekend cu 2 ore, adică până la ora 20.

Prețul unui bilet de intrare este de 12 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii, studenți și pensionari.

Vlad Todoran

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri