O organizaţie din Ungaria a trimis o petiţie Parlamentului European în legătură cu retrocedările imobilelor bisericeşti maghiare din România
Preşedintele Consiliului Demnităţii Umane din Ungaria, Zoltán Lomnici, a anunţat astăzi întro conferinţă de presă că a trimis o petiţie Parlamentului European prin care cere analizarea situaţiei retrocedărilor imobilelor bisericeşti maghiare din România şi cazul unei renaţionalizări a Colegiului „Székely Mikó” din Sfântul Gheorghe. În petiţie se cere totodată Parlamentului European să se pronunţe dacă România asigură libertatea religioasă comunităţii maghiare conform obligaţiilor asumate în momentul aderării la UE.
Zoltán Lomnici: În opinia noastră, se aduce atingere unei norme europene foarte importante prin faptul că nu au fost aplicate prevederile unei legi elaborate în România şi să nu uităm că în momentul aderării la UE această ţară s-a angajat că va retroceda imobilele bisericeşti şi nu a dus la îndeplinire nici acest lucru.
RRA
sursa foto: dri.snspa.ro