O persoanã a murit şi şapte au fost rãnite în douã explozii care au avut loc ieri în Braşov şi Tg-Mureş.

Ambele deflagraţii au fost produse de scurgerile de gaz metan.
Prima explozie a avut loc puţin dupã miezul nopţii într-un imobil din Braşov.
Deflagraţia a ras de pe faţa pãmântului douã imobile şi a provocat pagube serioase la alte câteva, pe o razã de 30 de metri.
La locul incidentului a sosit o adevãratã armatã de pompieri, jandarmi, medici şi procurori.
Cinci persoane au fost scoase de sub dãrâmãturi şi transportate la spital, în stare gravã.
Dupã şase ore de cãutãri, a fost gãsitã o a şasea victimã, care a murit în urma exploziei.
Locatarii din clãdirile învecinate cu cea în care s-a produs deflagraţia spun cã au sesizat în repetate rânduri regia de distribuţie a gazului metan, semnalând scurgeri de gaze.
Sesizãrile au rãmas, însã, fãrã rezultat.
Directorul Distrigaz Sud Braşov, Nicolae Ungureanu, a declarat cã va demara propria anchetã şi, în cazul în care afirmaţiile locatarilor din casele afectate se vor confirma, îi va trage la rãspundere pe vinovaţi.
Pagubele produse de explozie nu au fost, deocamdatã, stabilite, dar ele sunt de ordinul miliardelor de lei.
Explozie şi la Tg.-Mureş.
Doi bãtrâni care locuiesc în Piaţa Armatei s-au trezit ieri dimineaţã şi au vrut sã îşi facã un ceai.
Soba de teracotã din casã avea scurgeri de gaz. Iar când în locuinţã a fost scãpãrat un chibrit, totul a explodat, iar casa a fost cuprinsã de flãcãri.
Pompierii şi un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţã au sosit imediat la faţa locului.
Incendiul a fost stins, iar cei doi bãtrâni salvaţi.
Cu toate acestea, starea lor este gravã, din cauzã cã arsurile, de gradul 1, 2 şi chiar 3, se întind pe 75 – 80% din suprafaţa corpului.
Antena Braşovului / Sorina Bota

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

BEC a dispus reluarea operațiunilor de d...

Stan Lucian | Citeste articolul

Biroul Electoral Central a dispus reluar...

Parteneri