Oameni & Fapte -10 iunie

- Astăzi, în România, sărbătorim „Ziua Paraşutiştilor Militari”, deoarece, la 10 iunie 1941, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, a luat fiinţă prima companie de paraşutişti. Este şi Ziua Naţională a Portugaliei, celebrându-se atât independenţa de stat cât şi comemorarea poetului naţional Luís de Camões (mort în 1580).

- La data de 10 iunie 1415 apărea cea dintâi mențiune documentară a funcției de „spătar” în Țara Românească, atribuțiile acestuia fiind comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii. În 1865 a avut loc, la München, premiera operei „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, iar în 10 iunie 1884 apărea, în ţara noastră, Legea privind crearea Domeniului Coroanei, lege prin care douăsprezece moşii aparţinând statului erau date în folosinţa Casei Regale Române.

- În 10 iunie 1912 a început, la Aspern (în Austria), un concurs aviatic internaţional la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el („Vlaicu-2”), a obţinut un mare succes, numărându-se printre câştigători. În 1920 a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Bucureşti, aniversată anual, ca „Ziua Politehnicii”, în sâmbăta din săptămâna care include data de 10 iunie. Rămânem în România, precizând că în 1939 s-a inaugurat Muzeul Ceferiştilor, în parcul şi arenele Stadionului Giuleşti, cu ocazia serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu.

- Cel de-al Doilea război Mondial şi-a lăsat amprenta şi pe ziua de 10 iunie: în 1942 satul ceh Lidice a fost complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi, ca represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul” hitlerist al Cehiei şi Moraviei. Apoi, în anul 1944 mica localitate franceză Oradour-sur-Glane a fost distrusă de nazişti, iar populaţia sa (numărând 642 de locuitori) a fost masacrată în totalitate, ca represalii la acţiunile grupurilor franceze de rezistenţă. Ruinele localităţii stau şi azi mărturie a acelui episod sângeros. În 10 iunie 1999 NATO a suspendat bombardamentele declanşate împotriva Republicii Federale Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). Cu o zi în urmă, la 9 iunie, reprezentanţii Iugoslaviei şi cei ai NATO semnau un acord militar referitor la retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, care echivala cu încetarea ostilităţilor.

- La data de 10 iunie 2012 au avut loc alegerile locale în România, în urma cărora Uniunea Social Liberală (USL) a câştigat marea majoritate a fotoliilor de primar şi de preşedinţi de consilii judeţene.

- În 10 iunie s-au născut: Petru I cel Mare, țarul Rusiei (1672); pictorul francez Gustave Courbet (1819); scriitorul român Ion Creangă (1839); zoologul german Carl Hagerbeck, pionier al dresajului animalelor pentru circuri şi iniţiator al parcurilor zoologice (1844); folcloristul și traducătorul român Ion Pop-Reteganul (1853); soprana română Hariclea Darclée (1860); medicul român Ştefan Gheorghe Nicolau, fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie (1874); pictorul francez André Derain (1880); inginerul român Paul Gheorghe Dimo, specialist în electricitate şi creator al analizei nodale care-i poartă numele, „analiza nodală Dimo” (1905); cântăreaţa chiliană Rosita Serrano (1914); scriitorul american Saul Bellow, laureat al Nobel-ului (1915); actriţa şi cântăreaţa americană Judy Garland (1922); britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale (1923); compozitorul român Dan Constantinescu (1931); folcloristul, etnologul şi lexicograful român Iordan Datcu (1933); pictorul român Constantin Niţescu (1935); medicul, poetul şi prozatorul român Octavian Simu (1935); actriţa britanică Elizabeth Hurley (1965); fotbalistul și antrenorul român Cosmin Olăroiu (1969) şi cântăreața română Loredana Groza (1970).

- La 10 iunie au murit: Alexandru cel Mare, regele Macedoniei şi unul dintre primii mari strategi din istorie (323 î.Hr.); poetul portughez Luís de Camões (1580); fizicianul și matematicianul francez André-Marie Ampère, unul dintre întemeietorii electromagnetismului (1836); botanistul scoţian Robert Brown, care a descoperit „mişcarea browniană” (1858); compozitorul român Tudor Flondor (1908); compozitorul și poetul italian Arrigo Boito (1918); arhitectul şi sculptorul spaniol Antoni Gaudi (1926); scriitoarea norvegiană Sigrid Undset, laureată a Premiului Nobel (1949); botanistul român de etnie maghiară Nyárady Erasmus (1966); actorul american Spencer Tracy (1967); dramaturgul, poetul şi publicistul român Aurel Baranga (1979); actorul român Geo Barton (1983); cântărețul, pianistul şi compozitorul american Ray Charles (2004) şi scriitorul kîrghîz Cinghiz Aitmatov (2008).

Septimiu Cioloboc

Foto: traditia-militara.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 5. SHAKIRA – Nada,

  • 6. ELENA – Un gram de suflet,

  • 7. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 8. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 9. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 10. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 11. LORA – Pleaca,

  • 12. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 13. SORE – O sa te uit,

  • 14. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 15. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 16. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 17. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 18. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 19. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 20. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 21. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 22. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 23. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 24. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 25. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 26. NICO – Oare cine?,

  • 27. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 28. VANOTEK – Love is gone,

  • 29. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 30. RITA ORA – Let you love me,

Sugereazã piesã
= 4.7315RON-0.0011
  • usd 0.7453 1 0.0059

  • chf 4.2800 1 0.0056

  • aud 2.9707 1 0.0075

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}