Oameni & Fapte – 11 septembrie

- Este cea de-a 254-a zi a lui 2018. Au mai rămas 111 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:54 şi va apune la ora 19:42.

- La 11 septembrie 1649 a luat sfârșit asediul oraşului Drogheda, din estul Irlandei. Armata parlamentaristă a lui Oliver Cromwell a intrat în urbe, executând garnizoana acesteia. În anul 1851 emigraţia română adera la „Comitetul Central Democratic European” de la Londra, fiind reprezentată în acest organism de Dumitru C. Brătianu, semnatarul actului de adeziune.

- În ziua de 11 septembrie 1853 s-a utilizat pentru prima oară în România telegraful electric, cea dintâi linie în sistem Morse fiind instalată pe traseul Sibiu – Timişoara – Viena, iar în anul 1867 „Societatea Academică” din ţara noastră a adoptat proiectul de ortografie susținut de preotul şi eruditul transilvănean Timotei Cipariu.

Sursa foto: imdb.com

Sursa foto: imdb.com

- În 1873, pe strada Odesei din oraşul rusesc Sankt Petersburg, s-au aprins primele lămpi electrice, iar în anul 1878 Agenţia Diplomatică Română de la Viena a fost ridicată la rangul de legaţie, aceasta fiind cea dintâi legaţie a României în străinătate. În 1940 a fost dizolvat Partidul Națiunii, partid „unic și totalitar” aflat sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea al României, iar între 11 septembrie – 2 octombrie 1945 au avut loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovietic și american, care au decis reorganizarea guvernului român Dr. Petru Groza, prin includerea a câte unui reprezentant al Partidului Național Țărănesc și al Partidului Național Liberal, după care „noul” cabinet urma să organizeze alegeri libere.

- În 1989 a început căderea „Cortinei de Fier”, prin faptul că Ungaria şi-a deschis graniţa de vest, permiţând zecilor de mii de refugiaţi est-germani să părăsească ţara cu destinaţia Germania Occidentală, iar la 11 septembrie 2001 au avut loc atentatele teroriste de la New York şi Washington D.C., de o amploare fără precedent. Atunci au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial „World Trade Center” (WTC) din New York şi o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C., clădire care adăposteşte Departamentul Apărării şi Statul Major General al Forţelor Armate ale SUA. În tragicele evenimente şi-au pierdut viaţa peste 3.000 de oameni, astfel că 11 septembrie a fost declarată, prin decret prezidenţial, „Ziua Naţională a Ajutorării şi Omagierii”, stabilind o tradiţie a angajamentului naţional pentru acte caritabile.

Sursa foto: juniorsport.ro

Sursa foto: juniorsport.ro

- În 11 septembrie s-au născut: naturalistul italian Ulisse Aldrovandi (1522); poetul francez Pierre de Ronsard (1524); exploratorul scoțian Mungo Park (1771); compozitorul german Rudolph Kuhlau (1786); matematicianul, fizicianul şi mineralogul german Franz Ernst Neumann (1798); inginerul mecanic şi opticianul german Carl Zeiss, întemeietorul firmei de instrumente optice din Jena, care-i poartă numele (1816); prozatorul, omul politic liberal şi diplomatul român Nicolae Dimitrie Xenopol, fratele istoricului Alexandru D. Xenopol (1858); scriitorul finlandez Juhani Aho (1861); dramaturgul şi poetul leton Jãnis Rainis (1865); poetul român Ștefan Octavian Iosif (1875); revoluționarul comunist polonez Felix Dzerjinski (1877); prozatorul şi poetul britanic D.[avid] H.[erbert] Lawrence (1885); filosoful, sociologul şi compozitorul german Theodor Adorno (1903); pianistul rus Lev Oborin (1907); scriitorul român Silviu Georgescu (1915); etnologul norvegian Knut Kolsrud (1916); actorul britanic de origine cehă Herbert Lom (1917);
stilisticianul, criticul și istoricul literar român Ion Rotaru (1924); actorul rus Vsevolod Larionov (1928); poetul, romancierul, eseistul, editorul şi criticul de artă francez Alain Jouffroy (1928); actorul britanic Ian Abercrombie (1934); teologul ortodox britanic Kallistos Ware (1934); actriţa şi profesoara Eugenia Todorașcu din Republica Moldova (1936); editorul, istoricul literar, filologul şi poetul român Ilie Dan (1938); chitaristul şi cântăreţul american Jack Ely, interpret al celebrei melodii „Louie Louie” (1943); fotbalistul, antrenorul şi managerul german de fotbal Franz Beckenbauer, supranumit „Der Kaiser” / „Împăratul” (1945); regizorul și scenaristul român Alexa Visarion (1947); poeta și jurnalista română Vasilica Ghiță Ene (1954); fizicianul japonez Hiroshi Amano, laureat Nobel (1960); compozitorul american şi interpretul de muzică electronică Moby (1965); politiciana liberală română Adriana Săftoiu (1967); atleta română Nicoleta Grasu, vicecampioană europeană şi mondială la aruncarea discului (1971) şi judoka japoneză Kaori Matsumoto, campioană olimpică şi mondială (1987).

Sursa foto: zimbio.com

Sursa foto: zimbio.com

- La 11 septembrie au murit: compozitorul francez François Couperin (1733); economistul şi omul politic englez David Ricardo (1823); maiorul român Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de Independenţă (1877); scriitorul şi preşedintele argentinian Domingo Faustino Sarmiento (1888); poetul şi dramaturgul român Mircea Demetriade (1914); scriitorul român de etnie maghiară Salamon Ernő (1943); preotul, profesorul, compozitorul, dirijorul şi folcloristul român Timotei Popovici (1950); scriitorul, criticul literar şi traducătorul român Ilie [Elie] Dăianu (1956); pictorul şi graficianul german Hans Grundig, militant antifascist (1958); botanistul român Mihail Guşuleac (1960); omul politic sovietic Nikita Hrușciov, premier al URSS şi lider al Partidului Comunist Sovietic (1971); istoricul român Nicolae Bănescu (1971); preşedintele chilian Salvador Allende (asasinat în 1973);

compozitorul român Mihai Moldovan (1981); pictorul şi sculptorul cubanez Wifredo Lam (1982); criticul și istoricul de artă, poetul, publicistul și traducătorul român Ion Frunzetti (1985); compozitorul şi violonistul român Ludovic Feldman (1987); graficianul român Tiberiu Nicorescu (1995); compozitorul, dirijorul şi profesorul român Dinu Stelian (1997); regizorul, scenaristul şi producătorul argentinian de film Fernando Ayala (1997);
textierul român Angel Grigoriu (2001); actorul american John Ritter (2003); sociologul român Ioan Mihăilescu (2007); scriitorul şi muzicianul punk american Jim Carroll (2009); producătorul canadian de televiziune Pierre Cossette, iniţiator al Premiilor Grammy (2009); actorul american de film Kevin McCarthy (2010); actorul și modelul galez Andy Whitfield (2011); jurnalistul român de televiziune George Marinescu (2011); compozitorul francez Antoine Duhamel (2014); ziaristul sportiv român Dan Pătraşcu (2017) şi regizorul britanic de teatru și operă Sir Peter Hall, impresar şi director de teatru (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Vânt: 0 m/s

8°C

Vânt: 2 m/s

9°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 4. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 5. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 6. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 7. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 8. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 9. IRINA RIMES – In palme,

  • 10. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 11. VUNK – Deja vu,

  • 12. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 13. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 14. DELIA – Sa-mi canti,

  • 15. INNA – Bebe,

  • 16. MAROON 5 – Memories,

  • 17. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 18. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 19. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 20. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 21. AMI – Tramvai,

  • 22. MIKA – Dear jealousy,

  • 23. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 24. PINK – Walk me home,

  • 25. MORANDI – Professional liar,

  • 26. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 27. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 28. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 29. DUA LIPA – Physical,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8426RON0.0005
  • usd 0.6376 1 -0.009

  • chf 4.5273 1 -0.0095

  • aud 2.8967 1 -0.0133

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}