Oameni & Fapte – 14 noiembrie

– Este cea de-a 318-a zi a lui 2019. Au mai rămas 47 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:22 şi va apune la ora 16:50.

– În România sărbătorim „Ziua Dobrogei”, deoarece la 14 noiembrie 1878 autorităţile româneşti au preluat oficial administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I.

– Azi este „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”, marcată, anual, în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting, cel care a introdus în terapeutică insulina, în anul 1921. Tot astăzi este „Ziua Mondială a Calităţii”, care se marchează în a doua zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1988. În România se sărbătoreşte din 1990.

– La 14 noiembrie 1234, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea, au fost menţionaţi românii („walati”), ca trăind în episcopatul cumanilor şi având o ierarhie bisericească de rit ortodox. În 1497 s-a terminat zidirea Bisericii „Înălţarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ, monument ce defineşte în cel mai înalt grad stilul „moldovenesc” în arhitectura bisericească românească, iar în 1832 s-a pus în circulaţie, la New York, primul vagon de tramvai din lume, având ca pasageri funcţionari publici care parcurgeau distanţa dintre Strada Prince şi Strada 14. Tramvaiul era tras de cai.

– În 14 noiembrie 1878 autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I. Tratatul de Pace la San Stefano, încheiat în urma războiului ruso-româno-turc, declanşat în 1877, recunoştea independenţa României şi prevedea ca sudul Basarabiei să intre în componenţa Rusiei, iar Dobrogea şi Delta Dunarii să revină statului român.

– La data de 14 noiembrie 1889 ziarista americană Nellie Bly a pornit în tentativa sa (reuşită) de a realiza ocolul Pământului în 80 de zile, pentru a verifica veridicitatea romanului lui Jules Verne, iar în anul 1910 aviatorul american Eugene Burton Ely a realizat prima decolare reuşită a unui avion de pe un vas, decolând de pe o platformă temporară, ridicată peste prova crucişătorului uşor „USS Birmingham”. La 14 noiembrie 1922 a avut loc prima emisiune radiofonică a postului BBC, iar în 1940 s-a declanşat atacul aerian german asupra oraşului britanic Coventry – primul bombardament din Al Doilea Război Mondial, îndreptat împotriva unui centru populat fără importanţă strategică.

– În 1969, la „Kennedy Space Center” din statul american Florida, s-a lansat naveta spaţială „Apollo 12” şi tot atunci s-a desfăşurat, la Bucureşti, şedinţa de constituire a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), căreia, din anul 1992, i s-a atribuit numele savantului român Gheorghe Ionescu-Şişeşti. La 14 noiembrie 1987 se declanşa Revolta de la Braşov, cu primele proteste la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de autocamioane „Steagul Roşu”.

– La 14 noiembrie s-au născut: arhitectul, sculptorul şi decoratorul austriac Johann Lukas von Hildebrandt (1668); muzicianul austriac Johann Georg Leopold Mozart, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart (1719); inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi (1765); compozitorul şi dirijorul italian Gaspare Luigi Spontini (1774); pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (1778); dramaturgul și poetul danez Adam Gottlob Oehlenschläger (1779); poetul italian Aleardo Aleardi (1812); pictorul francez Claude Monet (1840); istoricul american Frederick Jackson Turner (1861); criticul şi istoricul literar român Ilarie Chendi (1871); agronomul şi scriitorul român C.[onstantin] Sandu-Aldea (1874); istoricul şi prozatorul român Orest Tafrali (1876); dirijorul şi muzicologul austriac Bernhard Paumgartner (1887); premierul şi scriitorul indian Jawaharlal Nehru (1889); medicul canadian Frederick Banting, laureat Nobel (1891); poetul şi eseistul bilingv român Benjamin Fundoianu (1898); compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland (1990); actorul, producătorul, cântărețul și regizorul american Dick Powell (1904); scriitoarea, dansatoarea şi actriţa americană de film mut Louise Brooks (1906); scriitoarea suedeză de literatură pentru copii Astrid Lindgren (1907); actriţa română Ninetta Gusti (1913); Î.P.S. Gherasim Cristea, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (1914); compozitorul român Vinicius Grefiens (1916); actrița americană Veronica Lake (1919); scriitorul și teologul român Sergiu Grossu (1920); compozitorul şi muzicologul român Dumitru Bughici (1921); omul politic şi diplomatul egiptean Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU (1922); scriitorul austriac Herbert Zand (1923); sculptoriţa română Gabriela Manole-Adoc (1926); mezzosoprana austriacă Léonie Rysanek (1926); chitaristul spaniol Narciso Yepes (1927); matematicianul român Ivan Singer (1929); regizorul, scenaristul şi actorul român Geo Saizescu (1932); prozatorul român Andrei Brezianu, fost director la Radio „Vocea Americii”, secţia română (1934); scenarista română Vasilica Istrate (1934); poetul şi cronicarul dramatic român Ion Cocora (1938); sculptoriţa română Elena Avramescu-Hariga (1938); compozitoarea și muziciana americană Wendy Carlos (1939); acordeonistul american Buckwheat Zydeco, maestru al genului muzical zydeco (1947); prinţul Charles de Wales, moştenitor al tronului britanic (1948); Î.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului (1951); inginerul român Horia-Nicolai Teodorescu, specialist în sisteme fuzzy şi inteligenţă artificială (1951); compozitorul şi dirijorul român Sorin Lerescu (1953); politiciana americană Condoleezza Rice, diplomat și fost ministru de externe (1954); actorul român Vasile Muraru (1956); actriţa americană Laura San Giacomo (1962); fotbalistul și antrenorul israelian Ronny Levy (1966); actrița română Florina Kendrick (1966); actorul şi fotomodelul american Josh Duhamel (1972); atleta română Gabriela Szabó, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică, desemnată în 1999 atleta numărul 1 a lumii (1975) și cântăreața sârbă Marija Šerifović (1984).

– În 14 noiembrie au murit: filosoful şi matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz (1716); scriitorul german Jean Paul (1825); farmacistul şi chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin, care a descoperit cromul şi beriliul (1829); filosoful german Wilhelm Friedrich Hegel (1831); arheologul, antropologul şi paleontologul român de naționalitate maghiară Torma Zsófia, considerată prima femeie arheolog din Transilvania, de unii chiar prima din lume (1899); istoricul şi bibliograful român Nerva Hodoș (1913); violonistul și pedagogul maghiar Carl Flesch (1944); compozitorul şi pianistul spaniol Manuel de Falla (1946); istoricul literar şi filologul român Petre P. Panaitescu (1967); sociologul, etnograful şi filosoful român Ernest Bernea (1990); prozatorul român Constantin Chiriţă (1991); economistul şi diplomatul român Barbu Zaharescu (2000); editorul, criticul, istoricul literar, publicistul şi scriitorul român Z.[igu] Ornea (2001); chirurgul sud-african Marius Stephanus Barnard, membru al echipei din Capetown care a efectuat primul transplant cardiac uman din lume (2014); DJ-ul american David Mancuso, personalitate influentă a culturii dance americane şi care a fost inclus în Dance Music Hall of Fame (2016); filosoful, publicistul și profesorul român Sorin Vieru (2018); realizatoarea română de emisiuni de radio și de televiziune Simona Patraulea (2018) și romancierul mexican, poetul, dramaturgul, eseistul, desenatorul, diplomatul, animatorul de radio şi scriitorul de cărţi pentru copii Fernando Del Paso (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri