Oameni & Fapte – 16 august

– Este cea de-a 228-a zi a lui 2019. Au rămas 137 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:21 şi va apune la ora 20:31.

– Ortodocşii români îi sărbătoresc pe Sfinţii Martiri Brâncoveni (Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache.

– În 16 august 1809, la inițiativa filosofului german Wilhelm von Humboldt, a fost fondată Universitatea Humboldt din Berlin, iar în anul 1858 regina Victoria a Marii Britanii a transmis, din Londra către SUA, cel dintâi mesaj oficial peste Oceanul Atlantic.

– La 16 august 1896, lângă oraşul canadian Dawson City din teritoriul Yukon, s-a descoperit aur, faptă care a declanșat „Goana după Aur” din regiunea muntoasă Klondike. În anul 1906 a avut loc cutremurul catastrofal de la Valparaíso, din Chile. Magnitudinea seismului a fost de 8,6 grade pe scara Richter, iar numărul de victime s-a ridicat la 20.000.

– În 1919 România şi Canada stabileau relaţii diplomatice, prin deschiderea Consulatului General al României la Montréal, iar pe 16 august 1925, la Mark Strand Theatre din New York City (SUA), a avut loc premiera filmului „Goana după aur”, cel de-al 72-lea film al lui Charlie Chaplin, considerat unul dintre cele mai bune filme din întreaga istorie a peliculelor mute.

– În 1936 s-au încheiat Jocurile Olimpice de Vară de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă, iar între 16-24 august 1940 au avut loc tratativele româno-maghiare de la Turnu Severin, în cadrul cărora delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, în vreme ce delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii. Eşecul negocierilor, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

– În 1947 a apărut, în România, Legea reformei monetare, cu scopul stăvilirii inflaţiei şi a dezorganizării sistemului monetar al ţării, iar în 1954 a văzut lumina tiparului primul număr al revistei americane „Sports Illustrated”. La 16 august 1960 Ciprul îşi proclama independanţa faţă de Marea Britanie, iar în 2004 sonda spaţială robotizată americană „Cassini-Huygens” a descoperit două luni ale Planetei Saturn.

– La 16 august s-au născut: pictorul şi gravorul italian Agostino Carracci (1557); scriitorul moralist francez Jean de La Bruyère (1645); astronomul și geograful francez Pierre Méchain (1744); matematicianul și filozoful german Moritz Wilhelm Drobisch (1802); botanistul român Florian Porcius (1816); matematicianul britanic Arthur Cayley (1821); publicistul şi omul politic român Alexandru Hurmuzaki, unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina şi membru fondator al Societăţii Academice Române (1823); psihologul şi filosoful german Wilhelm Max Wundt (1832); fizicianul franco- luxemburghez Gabriel Lippmann, laureat Nobel (1845); poetul francez Jules Laforgue (1860); chimistul englez Frederick Stanley Kipping (1863); dirijorul, organistul şi compozitorul francez Gabriel Pierné (1863); compozitorul, flautistul şi profesorul român Petre Elinescu (1869); scriitorul englez T. E. Lawrence (1888); epigrafistul român şi istoricul antichităţii greco-romane Scarlat Lambrino (1891); poetul şi eseistul român Pan M. Vizirescu (1903); biochimistul american Wendell Meredith Stanley, laureat Nobel (1904); premierul israelian Menahem Begin, laureat Nobel (1913); scriitorul grec Antonis Samarakis (1919); eseistul, criticul literar şi poetul român Virgil Ierunca, soţul Monicăi Lovinescu (1920); poetul, nuvelistul și romancierul american de origine germană Charles Bukowski (1920); compozitorul român de muzică uşoară, pianistul şi şeful de formaţie Gelu Solomonescu (1920); prozatorul, criticul și istoricul literar român Ovid S. Crohmălniceanu (1921); cântăreaţa americană de bossa nova Eydie Gorme (1928); fotbalistul german Helmut Rahn (1929); actorul american Robert Culp (1930); profesoara română Ileana Berlogea, istoric literar şi teatrolog (1931); scriitorul german Reiner Kunze (1933); actorul şi regizorul francez de film Pierre Richard (1934); poetul român Ion Gheorghe (1935); scriitorul vietnamez Duyên Anh (1935); cântăreţul şi compozitorul român de muzică uşoară Florin Bogardo (1942); poeta, prozatoarea, traducătoarea şi jurnalista română Gabriela Melinescu (1942); regizorul american de film de origine canadiană, scenaristul, actorul, producătorul şi inventatorul James Cameron (1954); baritonul român Alexandru Agache (1955); cântăreaţa americană, compozitoarea, actriţa şi scriitoarea Madonna, supranumită „Regina muzicii pop” (1958); actorul american Timothy Hutton (1960); actorul de comedie, producătorul, scriitorul și regizorul american Steve Carell (1962); actrița americană, cântăreața și modelul Caron Bernstein, originară din Africa de Sud (1970); fotbalistul ecuadorian Iván Hurtado (1974); înotătoarea maghiară Egerszegi Krisztina, multiplă campioană olimpică (1974); cântăreața americană Vanessa Carlton (1980); actorul american Cam Gigandet (1982) şi actrița şi cântăreaţa americană Piper Curda (1997).

– În 16 august au murit: poetul și politicianul englez Andrew Marvell (1678); matematicianul și fizicianul elvețian Jakob Bernoulli (1705); misticul hinduist indian Ramakrishna (1886); farmacistul american John Pemberton, care a inventat băutura răcoritoare „Coca-Cola” (1888); medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne (1893); chimistul german Robert Wilhelm Bunsen (1899); preotul catolic german şi poetul Johann Martin Schleyer (1912); geologul și paleontologul român Sabba S. Ștefănescu (1931); prozatoarea şi jurnalista americană Margaret Mitchell, autoarea romanului „Pe aripile vântului” (1949); actorul american de film de origine maghiară Béla Lugosi, interpretul Contelui Dracula (1956); pictorul român Theodor Pallady (1956); chimistul şi fizicianul american Irving Langmuir, laureat Nobel (1957); clavecinista, pianista şi profesoara poloneză Wanda Landowska (1959); microbiologul american Selman Abraham Waksman, laureat Nobel (1973); cântăreţul, chitaristul şi actorul american Elvis Presley, supranumit „Regele Rock-and-Roll-ului” (1977); dirijorul român de cor Ion Vanica (1981); istoricul, arheologul şi profesorul român Emil Condurachi (1987); actorul englez Stewart Granger (1993); scriitoarea americană Dorothy West (1998); fosta gimnastă română Elena Leuşteanu-Teodorescu, medaliată cu bronz olimpic (2008); jurnalistul şi publicistul german Peter Scholl-Latour (2014); poeta, prozatoarea și editoarea română Ileana-Lucia Floran (2017) și cântăreața, compozitoarea și activista americană pentru drepturile civile Aretha [Louise] Franklin, supranumită „Regina muzicii soul” (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri