Oameni & Fapte – 16 februarie

– Este cea de-a 47-a zi a lui 2018. Au rămas 318 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:24 şi va apune la ora 17:48.

– Astăzi începe Anul Nou chinezesc, aflat sub influenţa Câinelui de Pământ, care durează până la 4 februarie 2019. Este şi Ziua Naţională a Lituaniei, ţară în care se aniversează restaurarea statului lituanian democratic, în 1918.

– La data de 16 februarie 1699 prima diplomă leopoldină recunoştea clerului greco-catolic din Transilvania aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii catolici, iar în 1923 mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean. În 1926 s-a înființat, la Iaşi, din iniţiativa regelui României, Fundația Culturală „Regele Ferdinand I”, iar în 16 februarie 1930 Asociaţia Cluburilor de Fotbal din România a luat denumirea de Federaţia Română de Fotbal Asociaţie şi s-a afiliat la FIFA. Din 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mişcării fotbalistice din România.

– În 1959 Fidel Castro a preluat conducerea Cubei, iar la 16 februarie 1968 Marea Adunare Naţională a României a adoptat Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României, care prevedea desfiinţarea regiunilor şi raioanelor (create după modelul sovietic) şi revenirea la vechea împărţire a ţării în judeţe, ca forme tradiţionale şi viabile ale teritoriului. Au fost astfel înfiinţate 39 de județe, plus municipiul București.

– În 1976 reprezentanți ai 12 state mediteraneene au semnat, la Barcelona, „Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării”, iar în 1985 şeicul Ibrahim al-Amin a publicat manifestul grupării islamice „Hezbollah” („Partidul lui Dumnezeu”), organizație politică și paramilitară șiită islamică ce luase ființă pe fondul războiului din Liban. În 1987 studenţii ieşeni au manifestat împotriva condiţiilor vitrege din cămine şi îndeosebi împotriva limitărilor draconice la consumul de energie. Fapta din 16 februarie s-a soldat cu o serie de arestări şi exmatriculări din universitate a participanţilor la manisestaţie şi a celor cu dosare necorespunzătoare.

– Pe 16 februarie 2005 a intrat în vigoare „Protocolul de la Kyoto” privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a gazelor cu efect de seră (semnat în 1997, la Conferinţa de la Kyoto, din Japonia), iar în anul 2013 filmul „Poziţia copilului”, în regia românului Călin Peter Netzer, a câştigat „Ursul de Aur” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

– În 16 februarie s-au născut: compozitorul ceh Bohuslav Černohorský (1684); violonistul şi compozitorul francez Jacques Pierre Joseph Rode (1774); istoricul, scriitorul, filosoful şi omul politic francez Edgar Quinet (1803); exploratorul şi biologul englez Sir Francis Galton (1822); biologul și filozoful german Ernst Haeckel, autorul legii fundamentale a biogenezei (1834); jurnalistul, romancierul şi dramaturgul francez Octave Mirbeau (1848); lingvistul şi folcloristul român Iosif Popovici (1876); regizorul american de film Robert J. Flaherty (1884); inginerul român Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică (1886); regizorul şi actorul rus de film Vsevolod Pudovkin (1893); pianistul francez de origine ucraineană Alexander Brailowsky (1896); pomicultorul român Teodor Bordeianu (1902); matematicianul român Tiberiu Popoviciu (1906); prozatoarea şi poeta română Lucia Demetrius (1910); Torkom Manoogian, patriarhul armean apostolic al Ierusalimului şi unul dintre cei cinci custozi ai locurilor sfinte (1919); compozitorul portughez de chitară Carlos Paredes (1925); actorul japonez de film Ken Takakura (1931); muzicianul american Sonny Bono, membru al grupului „Sonny and Cher” (1935); scenaristul, regizorul de film şi omul politic argentinian Fernando Solanas (1936); prozatorul, scenaristul, jurnalistul şi editorul român Constantin Stoiciu (1939); poetul, prozatorul şi eseistul român Ilie Constantin (1939); dirijorul belgian Sigiswald Kuijken, interpret la vioară şi viola da gamba (1944); actorul britanic de film Pete Postlethwaite (1946); sculptorul austriac Franz West (1947); scenografa franceză Maria Elena Bjornson (1949); prozatorul de literatură science fiction, poetul, criticul, editorul şi antologatorul român Mihail Grămescu (1951); scriitorul britanic de science-fiction Iain [Menzies] Banks (1954); tenismanul american John McEnroe (1959) şi celebrul pilot italian de motociclism Valentino Rossi (1979).

– La 16 februarie au murit: compozitorul francez François-Joseph Gossec (1829); președintele francez Félix Faure (1899); poetul şi prozatorul italian Giosuè Carducci, laureat Nobel (1907); scriitorul francez Octave Mirbeau (1917); pacifistul francez Ferdinand Buisson, laureat Nobel (1932); poetul, prozatorul şi traducătorul român Victor Kernbach, autor al unui dicționar de mitologie generală (1995); gazetarul român Nicolae Carandino, ultimul supraviețuitor al „procesului Iuliu Maniu” (1996); scriitorul german Ernst Jünger (1998); actrița franceză de origine rusă Lila Kedrova, laureată Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin în filmul „Zorba grecul” (2000); medicul brazilian Carlos Chagas, de numele căruia se leagă „boala Chagas” (2000); actorul american Len Lesser (2011); afaceristul român Dumitru Sechelariu, primar al Bacăului (2013); cântăreţul şi compozitorul britanic Tony Sheridan, chitarist colaborator al formaţiei „The Beatles” (2013) şi juristul, omul politic şi diplomatul egiptean Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU (2016).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Festivalul Filmului European ajunge în m...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Film...

Parteneri