Oameni & Fapte – 20 ianuarie

– Este cea de-a 20-a zi a lui 2017. Au mai rămas 345 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:58 şi va apune la ora 17:08.

– Pe 20 ianuarie 1265 era convocată, la Palatul Westminster din Londra, o adunare a „stărilor” la care, alături de baroni, au participat, pentru prima oară, câte doi cavaleri din fiecare comitat şi doi reprezentanţi ai oraşelor mai importante. Aceasta avea să fie întrunirea primului Parlament din lume, organizat în Anglia de Simon Montfort, conte de Leicester.

– La 20 ianuarie 1368 Vlaicu Vodă, domnitor al Ţării Româneşti, confirma braşovenilor privilegiile lor comerciale la sud de Carpaţi. Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român scris în limba latină şi care confirmă intensificarea comerţului pe „drumul Brăilei”, cale comercială care lega Braşovul cu cetatea de pe Dunăre, dar atestă, implicit, şi existenţa Brăilei. Tot din 20 ianuarie 1368 vine şi prima mențiune documentară a orașului Slatina într-un act oficial semnat de acelaşi Vlaicu Vodă, care acorda scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste râul Olt.

– În anul 1390 s-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești, și Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei, document semnat de pe poziţii egale şi prin care Mircea cel Bătrân urmărea să înlăture influenţa politică a Ungariei asupra Ţării Româneşti, dar şi să aibă un aliat puternic contra presiunii otomane, exercitată la început prin expedițiile de jaf ale achingiilor turci pe teritoriul românesc.

– La data de 20 ianuarie 1648 apărea, la Alba Iulia (pe atunci Bălgrad), prima traducere integrală a „Noului Testament”, tipărit în româneşte, având titlul „Noul Testament sau Împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru”, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan. În anul 1695 Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti, primea ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii de la Viena titlul de „principe al Imperiului”.

– În 20 ianuarie 1840 exploratorul francez Jules Dumont d’Urville conducea o expediție prin care a descoperit un teritoriu în Antarctica, botezat Adélie, după numele soţiei sale. În 1841 britanicii au ocupat oficial Hong Kong-ul, iar pe 20 ianuarie 1880 apărea, la Bucureşti, revista „Literatorul”, sub conducerea poetului Alexandru Macedonski. În anul 1884 a luat ființă, la Bucureşti, din inițiativa lui Spiru Haret, „Casa pentru ajutorul școalelor”.

– La 20 ianuarie 1905 podul egiptean din Sankt Petersburg, utilizat atât de către pietoni cât și de căruțe trase de cai, s-a prăbușit când un escadron de cavalerie l-a traversat. Toți cei 60 de soldați căzuți în râul Fontanka au fost salvați, însă câțiva cai s-au înecat. Structura actuală a podului din fosta capitală a Rusiei, care încorporează sfincși şi multe alte detalii ale celui construit în secolul al XIX-lea, a fost finalizată în anul 1955.

– În ziua de 20 ianuarie 1942 SS-Obergruppenführer-ul Reinhard Heydrich și alți oficiali din Germania nazistă s-au întrunit în Conferința de la Wannsee (o suburbie a Berlin-ului) în care au discutat implementarea „Soluției finale a problemei evreiești”. În anul 1947 Statele Unite ale Americii semnau, la Washington, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria şi Bulgaria, după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar din 20 ianuarie 1950 capitala statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalimul de Vest, împreună cu instituțiile centrale și ale administrației de stat. Însă statele lumii nu recunosc acest act și își mențin misiunile diplomatice la… Tel Aviv.

– Pe 20 ianuarie 1990 apărea, la Bucureşti, primul număr al revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social, publicaţie ce a primit acest nume în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În 1996 au avut loc primele alegeri generale libere, organizate vreodată, în teritoriile palestiniene autonome (Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est). Preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene a fost ales Yasser Arafat.

– La 20 ianuarie 1999, în toiul celei de-a „Cincea Mineriade”, circa 10.000 de ortaci au pornit din Târgu Jiu spre București. Președintele României a convocat Parlamentul în sesiune extraordinară, iar guvernul era gata să negocieze, cu condiția ca minerii să se oprească. Aceștia au acceptat să discute, dar numai cu premierul, aşa că, în jurul orei 18:00, amintiţii mineri ajungeau la Horezu, judeţul Vâlcea, unde au înnoptat.

– În 2011 România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), iar la 20 ianuarie 2014 a avut loc accidentul aviatic din Munţii Apuseni, când un avion utilitar, care efectua o cursă umanitară spre Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant, s-a prăbuşit, din cauza vremii nefavorabile, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. Accidentul s-a soldat cu doi morţi (pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, de la Institutul Medico-Militar). Alţi patru pasageri şi copilotul au fost răniţi.

– La 20 ianuarie s-au născut: fizicianul francez André-Marie Ampère (1775); romancierul francez Eugène Sue (1804); Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei (1809); pictorul român Ștefan Popescu (1872); scriitorul danez Johannes Vilhelm Jensen, laureat al Premiului Nobel (1873); astronomul francez Louis Boyer (1901); poetul, istoricul, traducătorul și criticul de artă român Ion Frunzetti (1918); regizorul italian de film Federico Fellini (1920); astronautul american Buzz Aldrin (1930); fizicianul american David Morris Lee, laureat Nobel (1931); regizorul american de film David Lynch (1946); muzicianul britanic Ian Hill, basistul trupei heavy metal „Judas Priest” (1951); pictorul şi muzicianul american Paul Stanley, compozitor şi vocalist al trupei rock „Kiss” (1952); actorul american Lorenzo Lamas (1958); muzicianul american Scott Thunes, basistul lui „Frank Zappa” (1960); fotbalistul englez Owen Hargreaves (1981) şi actorul român Pavel Bartoș (1975).

– Într-o zi de 20 ianuarie au murit: scriitorul român Dimitrie Țichindeal (1818); pictorul francez Jean-François Millet, unul din fondatorii Școlii de la Barbizon (1875); chimistul rus Dimitri Mendeleev, care a descoperit legea periodicității și a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (1907); filologul, lingvistul și folcloristul român Pericle Papahagi (1943); înotătorul și actorul american Johnny Weissmuller, născut la Timișoara, campion olimpic şi mondial şi cunoscut din seria filmului „Tarzan” (1984); actrița americană Barbara Stanwyck (1990); fotbalistul și antrenorul scoțian Matt Busby, de la echipa engleză Manchester United (1994); antrenorul român de handbal Eugen Trofin (2009); cântăreața americană Etta James (2012); pictorul român Constantin Blendea (2012); muzicianul și dirijorul italian Claudio Abbado (2014); artistul german Edgar Wilmar Froese, pionier al muzicii electronice, membru fondator al trupei de muzică electronică „Tangerine Dream” (2015) şi actriţa română Ioana Citta Baciu (2016).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Încă puțin, și punem mărțișorul în cui (...

Parteneri