Oameni & Fapte – 21 decembrie

– În Românie este „Ziua Supravieţuitorului de Cancer”, desemnată în anul 2001, la iniţiativa Ligii Române de Cancer, celebrând decizia de a trăi, de a lupta împotriva resemnării şi efortul imens de a supravieţui acestei boli. Este şi „Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România”, stabilită prin Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011, la iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

– La 21 decembrie 1846 britanicul Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la „University College Hospital” din Londra, iar în 1883 apărea, la Bucureşti, ediţia princeps a poeziilor lui Mihai Eminescu, „Poesii” (cu o scurtă prefaţă semnată de Titu Maiorescu, cel ce a definitivat şi publicat ediţia), singurul volum tipărit în timpul vieţii poetului. Pe copertă apare anul 1884. În 21 decembrie 1891 s-a jucat primul meci de baschet, sport inventat de americanul James Naismith, profesor de educație fizică la colegiul Springfield din statul Massachusetts. Jocul, inventat pentru a face mai atractive lecţiile de Educaţie Fizică ale studenţilor, s-a desfăşurat în sala de sport a amintitului colegiu. Tânărul asistent a înlocuit porţile cu două coşuri atârnate de pereţii sălii. În 1898 soţii fizicieni francezi Marie și Pierre Curie au descopeit elementul chimic radioactiv numit radiu, iar în ziua de 21 decembrie 1903 s-a acordat pentru prima oară Premiul Goncourt, pentru „cea mai bună operă în proză a anului” în Franţa, trofeu iniţiat de scriitorul Edmond Goncourt. Acesta şi-a lăsat prin testament întreaga avere pentru înfiinţarea unei Academii care să-i poarte numele. Premiul a fost acordat în fiecare an, în pofida a două războaie mondiale sau a altor împrejurări neprielnice.

– La 21 decembrie 1913 apărea, în ziarul american „New York World”, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul Arthur Wynne, un jurnalist din oraşul englez Liverpool, iar în 1927 s-a înființat legația română de la Rio de Janeiro (Brazilia), prima legație română din America de Sud.
În 1937, la „Carthay Circle Theater” din oraşul american Los Angeles avea loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, produs de Walt Disney, peliculă bazată pe povestirea omonimă a Fraților Grimm. E prima peliculă din seria animaţiilor semnate de Walt Disney și unul dintre filmele de animație clasică cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

– La 21 decembrie 1953 s-a înfiinţat Teatrul de Stat de Operetă din Braşov (actuala Operă Braşov), iar în 1958 generalul francez Charles de Gaulle a fost ales președinte al celei de-a V-a Republici Franceze.
– Pe 21 decembrie 1965, la cea de-a 20-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a fost adoptată Convenţia Internaţională pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, iar în 1968 s-a lansat misiunea americană „Apollo 8”, cea dintâi misiune cu echipaj care a folosit racheta „Saturn V”, suficient de puternică încât să permită navei spațiale să orbiteze Luna. Echipajul, format din astronauții Frank Borman, James Lovell Jr. și William Anders, a făcut înconjurul Lunii şi a reintrat cu succes în atmosfera Pământului în ziua de 27 decembrie 1968.

– La data de 21 decembrie 1969 un echipaj românesc a încheiat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion „IL-18” din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 de kilometri, iar în 1971 s-a creat, la Paris, organizaţia umanitară „Medici fără frontiere” (în franceză „Médecins sans Frontières”), care are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă ce intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale. Organizaţia a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1999.

– Pe 21 decembrie 1988 doi terorişti arabi, susţinuţi de Libia, au provocat prăbuşirea, la Lockerbie (în Scoţia), a avionului „B-747”, care făcea legătura între Londra şi New York, atentat soldat cu 270 de victime.

– În anul 1989 avea loc declanşarea Revoluţiei române anticomuniste în Bucureşti. Dictatorul Nicolae Ceauşescu a convocat un miting în faţa Comitetului Central al PCR, în cursul căruia urma să fie înfierată atitudinea protestatarilor de la Timişoara. Mitingul a fost întrerupt de grupuri de manifestanţi ce au fost dispersaţi de forţele de ordine. Ulterior, participanţii la miting, cărora li s-au alăturat şi alţi bucureşteni, s-au regrupat în faţa Hotelului Intercontinental, în Piaţa Universităţii şi în apropierea Ambasadei SUA. În cursul nopţii s-a tras cu muniţie de război în demonstranţi, iar apoi s-a degajat terenul cu ajutorul blindatelor. Tot în 21 decembrie 1989, prin decret prezidenţial, s-a instituit starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. Cu câteva zile în urmă (pe 16 decembrie) la Timişoara izbucniseră manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste, manifestaţii care au însemnat începutul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989. La aceeaşi dată de 21 decembrie 1989, au avut loc demonstraţii populare şi confruntări armate la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca şi în alte oraşe, soldate cu numeroase victime, răniţi şi morţi. Demostraţiile au continuat pe 22 decembrie şi în zilele următoare.

– La 21 decembrie 1991 s-a semnat, la Alma-Ata (în Kazahstan), documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), de către unsprezece foste republici ale URSS, devenite între timp state independente. Actul, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov din funcţia de preşedinte al URSS (fapt petrecut în 25 decembrie 1991) au consfinţit destrămarea şi dispariţia Uniunii Sovietice de pe harta politică a lumii.

– Din 21 decembrie 1995 orașul israelian Bethlehem a trecut sub control palestinian, iar în 1996 a început să emită, în România, „Radio 21”. În anul 2007 spațiul Schengen s-a mărit cu nouă state membre ale Uniunii Europene (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia), iar pe 21 decembrie 2009, la Palatul Cotroceni din Bucureşti, a avut loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al președintelui ţării, Traian Băsescu.

– În 2012, potrivit unor calendare, s-a prezis Sfârșitul Lumii, iar la data de 21 decembrie 2014 președintele României, Klaus Iohannis, a depus juramântul de învestire în ședința solemnă a Senatului și Camerei Deputaților. Ulterior, la Palatul Cotroceni din Bucureşti a avut loc ceremonia de predare-primire a funcției de președinte între Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

– La 21 decembrie s-au născut: Thomas Becket, arhiepiscop englez de Canterbury (1118); pictorul italian Tommaso Masaccio (1401); teologul și omul de cultură român Petru Movilă, mitropolit al Kievului (1596); chimistul scoțian Thomas Graham (1805); dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin (1879); politicianul român Gheorghe Tătărăscu, premier al României (1886); romancierul german Heinrich Böll, laureat al Premiului Nobel (1917); colonelul și politicianul austriac Kurt Waldheim, președinte al Austriei (1918); filozoful român Denis Buican (1934); actrița română Stela Popescu (1935); actrița americană Jane Fonda (1937); actrița română Adela Mărculescu (1938); scriitorul australian Frank Moorhouse (1938); instrumentistul și compozitorul american Frank Zappa (1940); actorul regizorul şi producătorul englezo-canadian Kiefer Sutherland (1966) şi politicianul georgian Mihail Saakașvili, președinte al Georgiei (1967).

– În 21 decembrie au murit: scriitorul italian Giovanni Boccaccio (1375); compozitorul și organistul german Anton Cajetan Adlgasser (1777); exploratorul danez Knud Rasmussen (1933); scriitorul american Francis Scott Fitzgerald (1940); fizicianul român Alexandru S. Sanielevici (1969) şi actrița română Raluca Zamfirescu (2008).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri