Oameni & Fapte – 22 februarie

– Este cea de-a 53-a zi a lui 2019. Au rămas 312 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:14 şi va apune la ora 17:57.

– Azi este „Ziua Mondială a Cercetaşilor”, marcată la data naşterii ofiţerului britanic Robert Baden-Powell (22 februarie 1857), iniţiatorul mişcării de cercetaşi. În dimineaţa zilei de 1 august 1907, pe insula Brownsea din sudul Angliei, lordul Baden-Powell a suflat din corn pentru a da deşteptarea membrilor primei tabere de cercetaşi (aproximativ 20 de tineri). Este şi „Ziua Europeană dedicată Victimelor Criminalităţii” („European Day for Victims of Crime”).

– La 22 februarie 1269 apărea prima menţiune documentară a Cetăţii Deva, într-un act emis de Ştefan, duce de Transilvania, în care se aminteşte de Castrum Deva. În 1632 fizicianul, astronomul, matematicianul şi filosoful italian Galileo Galilei publica, la Florenţa, „Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii” (în limba italiană „Dialogo dei due massimi sistemi del mondo”) – celebra carte despre sistemul planetar.

– În 22 februarie 1821 Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a trecut Prutul intrând în Moldova, unde a încearcat să-și găsească noi adepți pentru mișcarea sa, iar în anul 1882 Serbia s-a proclamat regat, Milan Obrenovic devenind primul rege al Serbiei moderne, sub numele de Milan I.

– La data de 22 februarie 1900 avea loc, la Paris, prima audiţie a „Sonatei a I doua pentru pian şi vioară” de George Enescu, la pian fiind compozitorul român. În 1905 s-a constituit, la Bucureşti, primul sindicat muncitoresc din România, Sindicatul Lucrătorilor Tâmplari, în frunte cu I. C. Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu, iar în 22 februarie 1906 s-au înfiinţat, tot la Bucureşti, Institutul Geologic al României şi Corpul Geologilor.

– În 1907 au început, în județele româneşti Dorohoi și Iași, primele mișcări țărănești mai însemnate ale Răscoalei din 1907, iar în 1943 membrii grupării de rezistență „Die Weiße Rose” („Trandafirul alb”) au fost executați în Germania nazistă. În 1949 scriitorul român Adrian Marino era arestat pentru participarea la încercarea de reorganizare a tineretului național-ţărănist din facultăți, fiind apoi condamnat la zece ani de temniță grea, iar în 1992 a fost inaugurat, la Bucureşti, Centrul Euro-Atlantic, în prezenţa secretarului general al NATO de atunci, germanul Manfred Wörner.

– La 22 februarie 1993 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie privind constituirea unui tribunal internaţional pentru judecarea persoanelor considerate vinovate de grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional în fosta Iugoslavie, comise începând din anul 1991. Tribunalul Penal Internaţional a fost instalat la Haga (în Olanda), la 17 noiembrie 1993.

– În 1997 pugilistul român Mihai Leu a câştigat primul titlul de campion al lumii la box profesionist pentru România, cucerind centura mondială, versiunea WBO, la categoria semi-mijlocie, după ce l-a învins, la Hamburg, în 12 reprize, pe panamezul Santiago Samaniego. În 2006 a avut loc jefuirea depozitului „Securitas” din Anglia, furându-se circa 92,5 milioane de dolari în bancnote, din Depozitul Coroanei de Gestionare a Lichidităților din Vale Road, Tonbridge, comitatul Kent. În 2014 în Ucraina a fost răsturnat regimul prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici, care s-a refugiat în Rusia.

– La 22 februarie s-au născut: cărturarul umanist secui Bod Péter (1712); generalul şi omul politic american George Washington, primul președinte al SUA (1732); filosoful german Arthur Schopenhauer (1788); astronomul şi matematicianul belgian Adolphe Quetelet (1796); poetul și fabulistul român Grigore Alexandrescu (1810); matematicianul german Carl Wilhelm Borchardt (1817); compozitorul danez Niels W. Gade (1817); poetul american James Russell Lowell (1819); astronomul francez Pierre Janssen (1824); scriitorul maghiar Ádám Gerzson (1832); matematicianul rus Nikolai Yakovlevici Sonin (1849); fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz, care a descoperit existenţa undelor electromagnetice (1857); romancierul și dramaturgul francez Jules Renard (1864); istoricul literar şi traducătorul român Petre Grimm (1881); scriitorul german Hugo Ball (1886); dirijorul şi pedagogul român Ion Vicol (1898); medicul român Tiberiu Spârchez, specialist în gastroenterologie şi boli hepatobiliare (1899); regizorul spaniol de film Luis Buñuel (1900); chimistul român Constantin Macarovici (1902); poetul, prozatorul, dramaturgul și publicistul român Tudor Mușatescu (1903); scriitorul şi dramaturgul român de etnie maghiară Nagy István (1904); actorul de film şi producătorul argentinian Luis Sandrini (1905); actorul britanic de film Sir John Mills (1908); actorul român de etnie maghiară Kovács Győrgy (1910); pictorul german Karl Otto Götz (1914); actrița italiană de film Giulietta Anna Masina (1921); actorul român de origine evreiască Zephi Alșec (1923); ilustratorul şi scenograful american Edward Gorey (1925); pictorul, graficianul, gravorul şi sculptorul român Gheorghe Adoc (1926); demnitarul comunist român Emil Bobu (1927); balerina română Irinel Liciu (1928); dirijorul român de cor Aurel Grigoraş (1932); inventatorul, profesorul și inginerul român Virgilius Justin Capră, care a realizat peste 130 de invenţii (1933);

sculptorul, pictorul, graficianul şi poetul român Paul Neagu (1938); scriitorul şi jurnalistul canadian de limbă franceză Pierre Vallières (1938); regizorul, producătorul şi scenaristul american Jonathan Demme (1944); pilotul de Formula 1 şi afaceristul austriac Niki Lauda (1949); actrița franceză Miou-Miou (1950); dirijorul, artistul liric şi regizorul muzical român Voicu Popescu (1952); actorul american de film Kyle MacLachlan (1959); violonista română Cristina Anghelescu (1961); naturalistul australian Steve Irwin, realizator de filme documentare de televiziune şi supranumit „The Crocodile Hunter” (1962); tenorul mexican Rolando Villazón (1972) şi actrița şi producătoarea americană Drew Barrymore (1975).

– În 22 februarie au murit: exploratorul italian Amerigo Vespucci (1512); medicul italian Santorio Santorio, celebru pentru experimentele sale asupra metabolismului (1636); criticul literar şi scriitorul francez Jean Chapelain (1674); poetul liric german Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen, cunoscut ca Baronul de Münchhausen, autor al unor poveşti sub numele de „Aventurile Baronului Munchhausen” (1797); pictorul francez Jean-Baptiste Camille Corot (1875); compozitorul austriac de origine slovenă Hugo Wolf (1903); poetul, prozatorul şi dramaturgul austriac Stefan Zweig (1942); juristul, istoricul și publicistul român Nicolae Daşcovici (1969); profesorul român de teologie Ioan Gh. Savin (1973); actorul român de teatru şi film Marcel Anghelescu (1977); pictorul și scriitorul austriac Oskar Kokoschka (1980); dirijorul englez Sir Adrian Boult (1983); artistul american şi realizatorul de filme Andy Warhol, celebru reprezentant al cinematografului underground (1987); poetul, prozatorul, traducătorul şi jurnalistul român Alexandru Raicu (1991); arhitectul român Ştefan Balş-Lupu (1994); medicul neurolog român Vlad Voiculescu (2001); graficianul, creatorul de desene animate, scenaristul, producătorul şi regizorul american Chuck Jones (2002); traducătorul român Vlaicu Ionescu, recunoscut pe plan mondial în materie de traducere, decriptare şi interpretare a catrenelor lui Nostradamus (2002); actorul britanic de televiziune Nicholas Courtney (2011); eseistul, ziaristul, prozatorul şi editorul român Ion Hobana (2011); compozitorul şi chitaristul american Billy Strange (2012); dirijorul şi pianistul german Wolfgang Sawallisch (2013); tenorul român Octavian Dumitru (2015); compozitorul şi solistul american de muzică country Sonny James (2016); cineastul britanic Douglas Slocombe (2016); actorul rus Alexei Petrenko (2017); scenaristul, regizorul şi producătorul grec Nikos Koundouros (2017); scriitorul român, jurnalistul şi juristul Vasile Gaftone (2018); arhitectul britanic de origine română Șerban Cantacuzino (2018); actriţa, cântăreaţa şi dansatoarea americană Nanette Fabray (2018) și fizicianul american de origine canadiană Richard Edward Taylor, laureat Nobel (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri