Oameni & Fapte – 23 februarie

– Este cea de-a 54-a zi a lui 2017. Au mai rămas 311 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:12 şi va apune la ora 17:59.

– Astăzi este Ziua Naţională a Sultanatului Brunei, unde se aniversează proclamarea oficială a independenţei din 1984, dar şi Ziua Naţională a Republicii Cooperatiste Guyana, ţară în care se sărbătoreşte proclamarea republicii din 1970. În Rusia se marchează „Ziua bărbaţilor”, ce readuce în actualitate fosta sărbătoare militară sovietică „Ziua apărătorilor patriei”, pentru că la data de 23 februarie 1918 a luat fiinţă Armata Roşie.

– Din 23 februarie 1271 datează prima mențiune documentară a orașului Brașov, iar în 1455 ieşea de sub tipar „Biblia lui Gutenberg”, prima carte din Europa produsă în masă. Deşi fapta a reprezentat un moment marcant în evoluţia tehnologică a lumii, tipograful german Johann Gutenberg nu a obţinut profituri substanţiale din invenţia sa.

– În 1633 Matei Basarab era recunoscut domnitor al Țării Românești de către Poartă, iar pe 23 februarie 1821 ţarul Rusiei, Alexandru I, dezavua revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în Țara Românească, precum și mișcarea lui Alexandru Ipsilanti („Eteria”), declarându-se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre. În 1856 omul politic român Nicolae Golescu adresa plenipotenţiarilor Marii Britanii, Franţei şi ai Regatului Sardiniei, la Congresul de la Paris, în numele conaţionalilor săi, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într-un stat independent, sub garanţia marilor puteri europene.

– În 1869 s-a întemeiat Partidul Național al Românilor din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu, iar în 1893, a fost patentat motorul Diesel, invenţie a inginerului german Rudolf Diesel. În 1898 romancierul francez Émile Zola a fost găsit vinovat de calomnie în cunoscuta „Afacere Dreyfus”, fiind condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare „J’accuse”, acuzând guvernul francez de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat, fără temei, pe căpitanul Alfred Dreyfus. În 23 februarie 1903 Cuba a închiriat Golful Guantánamo, pe termen nelimitat, Statelor Unite ale Americii. Tot atunci avea loc, la Ateneul Român, prima audiţie a trei lucrări scrise de George Enescu: „Suita I”, „Rapsodia I” şi „Rapsodia a II-a”, sub bagheta compozitorului.

– În 23 februarie 1916 s-a înfiinţat Muzeul de Antichități din Iași, iar în anul 1919 Benito Mussolini a fondat Partidul Fascist, devenind ulterior premier al Italiei, impunând un regim dictatorial şi împingând ţara în cel de-Al Doilea Război Mondial.

– La 23 februarie 1929 s-a desfăşurat în ţara noastră primul concurs de frumusețe „Miss România”, câştigat de Magda Demetrescu, o orfană în vârstă de 17 ani, iar în 1956 şeful statului sovietic, Nikita Hrușciov, denunța cultul personalității și crimele lui Stalin.

– O explozie devastatoare ce a avut loc în anul 1993 la complexul comercial „World Trade Center” din New York s-a soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți. În anul 1999 Grupul de Contact încheia Conferinţa de la Rambouillet, privind negocierea unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Conferinţa a luat sfârşit prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul a exclus desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu au renunţat la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei.

– La 23 februarie s-au născut: Matei Corvin, rege al Ungariei și Croației (1443); compozitorul, organistul şi violonistul german Georg Friedrich Händel (1685); regizorul american de film Victor Fleming, dublu laureat al Premiului Oscar (1889); generalul român Iulian Vlad, fost membru al CC al PCR şi fost șef al Securității (1931); speologul român Constantin Rădulescu (1932); jurnalistul român Dan Negru, realizator de emisiuni de televiziune (1971); actrița britanică Emily Blunt (1983) şi cântăreața americană Skylar Grey (1986).

– În 23 februarie au murit: pictorul englez Sir Joshua Reynolds, fondator al Academiei Regale de Artă (1792); matematicianul, astronomul şi fizicianul german Carl Friedrich Gauss (1855); ministrul român şi doctorul în drept Constantin Hurmuzachi (1869); politicianul român din Transilvania Gheorghe Pop de Băsești (1919); poetul şi dramaturgul francez Paul Claudel (1955); actorul american de film Stan Laurel, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (1965); compozitorul român Constantin Silvestri (1969); compozitorul român George Grigoriu (1999); cântăreața israeliană de muzică pop Ofra Haza (2000) şi inginerul american Gordon Matthews, cel care a inventat voice-mail-ul (2002).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Mureșeanul Daniel Nicușan, campion națio...

Stan Lucian | Citeste articolul

Înotătorul de la CSM Târgu Mureș a cucer...

Parteneri