Oameni & Fapte – 26 ianuarie

– Este cea de-a 26-a zi a lui 2018. Au mai rămas 339 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:53 şi va apune la ora 17:16.

– Astăzi este „Ziua Mondială a Vămilor”, marcată anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor. Tot astăzi este Ziua Naţională a Australiei, sărbătorindu-se întemeierea primei colonii engleze, în New South Wales, în 1788 şi Sărbătoarea Naţională a Indiei, ţară în care se aniversează proclamarea republicii, din 1950.

– La 26 ianuarie 1500 navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón a descoperit coasta Braziliei. Această descoperire și-a revendicat-o însă Portugalia, în luna aprilie a aceluiași an. Pe 26 ianuarie 1611 Gabriel (Gábor) Báthory, principe al Transilvaniei, a ocupat Târgoviştea şi s-a intitulat „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”, însă Poarta Otomană a refuzat să-l recunoască domnitor şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii Gabriel (Gábor) Báthory s-a retras, în martie, din Ţara Românească.

– Pe 26 ianuarie 1699, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena. În 26 ianuarie 1869, la Conferința de la Timișoara, s-a întemeiat Partidul Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni, iar în 1871 Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate.

– Pe 26 ianuarie 1905 s-a descoperit, în Africa de Sud, cel mai mare diamant din lume, „Cullinan”, care, în stare brută, cântărea 3.025 de carate. În 1918 guvernul român de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, considerând inacceptabilă încheierea unei păci separate, după Primul Război Mondial. La 26 ianuarie 1939 fasciştii ocupau oraşul spaniol Barcelona, iar în 26 ianuarie 1944 Înaltul Comandament german a început elaborarea planului de ocupare a României, cunoscut sub numele de „Margarethe II”, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich.

– În 1952 Hotărârea Consiliului de Miniștri din România declanșa o reformă monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi, iar în anul 1956 schiorul austriac Toni Sailer făcea senzație în staţiunea italiană Cortina d’Ampezzo, unde se desfășurau Jocurile Olimpice de Iarnă, câștigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaș şi coborâre.

– În 1965 hindi devenea limba oficială în India, iar în 1976, la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. După aderarea la Uniunea Europeană România a ieşit din „Grupul celor 77”. La 26 ianuarie 1988 a fost reînfiinţată Biblioteca Română din Paris, iar în 1993 Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei.

– În 1994 ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale NATO şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a iscălit documentul.

– La 26 ianuarie 2001 a avut loc un cutremur de pământ cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei, seism care s-a soldat cu peste 20.000 de victime, iar în anul 2012 douăzeci şi două de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement – adică Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins de Parlamentul European, la data de 4 iulie 2012.

– La 26 ianuarie s-au născut: compozitorul italian Antonio Maria Abbatini (1595); scriitorul francez Eugène Sue (1804); poetul şi romancierul francez François Coppée (1842); botanistul român Ion [Ioan] Grinţescu (1874); muzicianul francez de jazz Stéphane Grappelli (1908); dictatorul comunist român Nicolae Ceaușescu, fost preşedinte al României (1918); inventatorul japonez Akio Morita, cel care a inventat walkman-ul (1921); compozitorul român Emil Lerescu (1921); actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (1924);
eseistul, criticul literar, memorialistul și traducătorul român Nicolae Balotă (1925); actorul și regizorul american de film Paul Newman (1925); cineastul şi regizorul francez de film Roger Vadim (1928); poetul, prozatorul și eseistul român Corneliu Sturzu (1935); sculptorul român Constantin Platon (1936); prozatorul şi scenaristul român de radio şi televiziune Grigore Zanc (1940); compozitorul, dirijorul și instrumentistul român Ion Cristinoiu (1942); pictorul român Ştefan Pristavu (1943); scriitorul, muzeograful şi criticul literar român Constantin Parascan (1944); cântăreţul francez Michel Delpech (1946); vocalistul şi chitaristul român Iuliu Merca, membru fondator al trupei rock „Semnal M” (1948); omul politic danez Anders Fogh Rasmussen, premier al Danemarcei şi fost secretar general al NATO (1953) şi jucătorul român de tenis de câmp Florin Mergea (1985).

– În 26 ianuarie au murit: compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (1795); medicul englez Edward Jenner, care a descoperit vaccinul antivariolic şi a pus bazele imunologiei moderne (1823); pictorul şi graficianul francez Théodore Géricault (1824); scriitorul francez Gérard de Nerval (1855); compozitorul italian Cesare Pugni (1870); inginerul și industriașul german Nikolaus Otto, realizatorul motorului în patru timpi (1891); cărturarul şi mitropolitul român Iosif Năniescu (1902); compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (1922); savantul sovietic Nikolai Ivanovici Vavilov (1943); scriitoarea română Maica Smara, militantă activă în mișcarea feministă a epocii (1944); compozitorul român George Enacovici (1965); actorul american de origine română Edward G. Robinson (1973); soprana italiană Toti Dal Monte (1975); sculptorul şi pictorul danez Robert Jacobsen (1993); poetul, prozatorul şi publicistul român Nicolae Ţaţomir (1996); scriitorul francez Jean-Claude Izzo (2000); scriitorul american Alfred Elton Van Vogt (2000); profesoara germană Eva Behring, istoric literar şi specialistă în domeniul literaturii române (2004); actorul britanic Ian Abercrombie (2012); scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (2013); poetul mexican José Emilio Pacheco, laureat al Premiului Cervantes (2014); scriitorul şi cronicarul român Cicerone Ioniţoiu (2014); prozatorul român Mircea Constantinescu (2015); economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul român Traian Zorzoliu (2015); cântăreţul britanic Black [Colin Vearncombe], interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (2016); regizoarea, actriţa şi profesoara română de actorie Elena Negreanu (2016); actorul american Abe Vigoda (2016); actorul american Tommy Kelly, celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” (2016) şi actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri