Oameni & Fapte – 26 ianuarie

- Azi este „Ziua Mondială a Vămilor”, ce se marchează anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor. Tot astăzi este Ziua Naţională a Australiei, sărbătorindu-se întemeierea primei colonii engleze, în New South Wales, în 1788. Azi e şi Sărbătoarea Naţională a Indiei, unde se aniversează proclamarea republicii, din 1950.

- La 26 ianuarie 1500 navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón a descoperit coasta Braziliei. Această descoperire și-a revendicat-o însă Portugalia, în luna aprilie a aceluiași an. Pe 26 ianuarie 1611 Gabriel (Gábor) Báthory, principele al Transilvaniei, a ocupat Târgoviştea şi s-a intitulat „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Însă Poarta Otomană a refuzat să-l recunoască domnitor şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii Gabriel (Gábor) Báthory s-a retras, în martie, din Ţara Românească.

- Pe 26 ianuarie 1699, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena. La data de 26 ianuarie 1869, în cadrul Conferinței de la Timișoara, s-a întemeiat Partidul Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni, iar în anul 1871 Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate.

- Pe 26 ianuarie 1905 s-a descoperit, în Africa de Sud, cel mai mare diamant din lume, „Cullinan”, care, în stare brută, cântărea 3.025 de carate. În 1918 guvernul român de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, considerând inacceptabilă încheierea unei păci separate, după Primul Război Mondial. La 26 ianuarie 1939 fasciştii ocupau oraşul spaniol Barcelona, iar în ziua de 26 ianuarie 1944 Înaltul Comandament german începea elaborarea planului de ocupare a României, cunoscut sub numele de „Margarethe II”, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich.

- În anul 1952 Hotărârea Consiliului de Miniștri din România declanșa o reformă monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi, iar la 26 ianuarie 1956 schiorul austriac Toni Sailer făcea senzație în staţiunea italiană Cortina d’Ampezzo, unde se desfășurau Jocurile Olimpice de Iarnă, câștigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaș şi coborâre.

- Pe 26 ianuarie 1965 hindi devenea limba oficială în India, iar în 1976, la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. După aderarea la Uniunea Europeană România a ieşit din „Grupul celor 77”. La 26 ianuarie 1988 a fost inaugurată Biblioteca Română din Paris, iar în 1993 Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei.

- În 1994 ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale NATO şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul.

- La 26 ianuarie 2001 a avut loc un cutremur de pământ cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei, seism care s-a soldat cu peste 20.000 de victime, iar în anul 2012 douăzeci şi două de state ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement – adică Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins de Parlamentul European, pe 4 iulie 2012

- La 26 ianuarie s-au născut: compozitorul italian Antonio Maria Abbatini (1595); dictatorul comunist român Nicolae Ceaușescu, fost preşedinte al ţării (1918); inventatorul japonez Akio Morita, „părintele” walkman-ului (1921); Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist și traducător român (1925); actorul și regizorul american de film Paul Newman (1925); regizorul francez Roger Vadim (1928); poetul, prozatorul și eseistul român Corneliu Sturzu (1935); compozitorul, dirijorul și instrumentistul român Ion Cristinoiu (1942); muzicianul român Iuliu Merca, membru al trupei rock „Semnal M” (1948) şi jucătorul român de tenis Florin Mergea (1985).

- În ziua de 26 ianuarie au murit: compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (1795); scriitorul francez Gérard de Nerval (1855); compozitorul italian Cesare Pugni (1870); inginerul și industriașul german Nikolaus August Otto, realizatorul motorului în patru timpi (1891); cărturarul şi mitropolitul român Iosif Năniescu (1902); savantul sovietic Nikolai Ivanovici Vavilov (1943); scriitoarea română Maica Smara, militantă activă în mișcarea feministă a epocii (1944); actorul american de origine română Edward G. Robinson (1973) şi poetul mexican José Emilio Pacheco, laureat al premiului Cervantes (2014).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Mai mult noros

Vânt: 1 m/s

Mai mult noros 22°C

Vânt: 2 m/s

25°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 3. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 4. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 5. DELIA – Sa-mi canti,

  • 6. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 7. AMI – Tramvai,

  • 8. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 9. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 10. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 11. IRINA RIMES – In palme,

  • 12. VUNK – Deja vu,

  • 13. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 14. INNA – Bebe,

  • 15. MAROON 5 – Memories,

  • 16. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 17. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 18. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 19. DUA LIPA – Physical,

  • 20. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 21. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 22. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 23. MIKA – Dear jealousy,

  • 24. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 25. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 26. PINK – Walk me home,

  • 27. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 28. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 29. MORANDI – Professional liar,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8590RON0.0007
  • usd 0.5413 1 -0.0009

  • chf 4.5183 1 0.0126

  • aud 2.9854 1 -0.0107

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}