Oameni & Fapte – 27 noiembrie

- Este cea de-a 331-a zi a lui 2019. Au mai rămas 34 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:40 şi va apune la ora 16:39.

– La 27 noiembrie 1095 Papa Urban al II-lea a declarat Prima Cruciadă, la Conciliul de la Clermont (din Franţa), iar în anul 1847 membri ai Societăţii Studenţilor Români la Paris au înfiinţat „Însocierea Lazariană”, reacţie la introducerea limbii franceze ca limbă de predare oficială în şcolile din Principatele Române. Asociaţia îşi propunea organizarea învăţământului şi a educaţiei prin cultivarea limbii române şi înfiinţarea de şcoli „unde tinerimea să poată lua o educaţie română”. Printre fondatori figurau: Nicolae Bălcescu, Dinu Brătianu, I. C. Brătianu și Ion Ghica.

– În ziua de 27 noiembrie 1895, printr-un testament de o pagină, chimistul şi industriaşul suedez Alfred Nobel a creat premiile care-i poartă numele. Primele recompense au fost decernate în 1901. Premiile se acordă în fiecare an la 10 decembrie, data morţii lui Alfred Nobel. În 1909 s-a constituit, la Bucureşti, Uniunea Evreilor Pământeni, devenită din 1923 Uniunea Evreilor Români, organizaţie care milita pentru promovarea drepturilor cetăţenilor evrei şi participarea acestora la viaţa politică din România.

– Pe 27 noiembrie 1913 s-a constituit prima societate naţională de navigaţie maritimă, „România”, al cărei prim preşedinte a fost savantul şi inginerul Anghel Saligny, iar în 1940 legionarii i-au asasinat pe Virgil Madgearu (economist, sociolog şi om politic ţărănist, adversar al Gărzii de Fier) şi Nicolae Iorga (istoric, scriitor, publicist şi om politic, adversar al curentelor de extremă stângă şi dreaptă). În 1952 s-a dat în folosinţă clădirea actuală a Radioului public, construcţie începută în 1949 după planurile vechi ale SRR, iar la 27 noiembrie 1975 Armata Republicană Irlandeză (IRA) l-a ucis pe jurnalistul britanic Ross McWhirter, co-fondator, împreună cu fratele său geamăn, Norris McWhirter, al celebrei cărţi „Guinness Book of Records”.

– La 27 noiembrie 1983 un avion „Boeing 747” venind dinspre Paris s-a prăbușit lângă aeroportul „Barajas” din Madrid, omorând 181 de oameni, iar în anul 1996 s-a înfiinţat Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), primul organism românesc de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi singurul abilitat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să colecteze şi să repartizeze drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi.

– În 1998 a avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Terminus Paradis” în regia lui Lucian Pintilie, peliculă ce a fost distinsă cu Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Veneţia, iar pe 27 noiembrie 2000 s-a deschis, în Norvegia, Tunelul Lærdal (în limba norvegiană Lærdalstunnelen), cel mai lung tunel rutier din lume (de 24,5 kilometri), între localitățile Aurland și Lærdal, construcţie care permite un drum continuu de la Oslo la Bergen.

– La 27 noiembrie s-au născut: astronomul și fizicianul suedez Anders Celsius, autorul scării termometrice centesimale (1701); compozitorul și violonistul italian Gaetano Pugnani (1731); compozitorul ceh Franz [František] Krommer (1759); cronicarul, traducătorul şi călugărul român Naum Râmniceanu (1764); lingvistul, filologul și istoricul literar român Aron Pumnul, fruntaș paşoptist ardelean şi profesor al poetului Mihai Eminescu (1818); fiziologul britanic Sir Charles Scott Sherrington, laureat al Premiului Nobel (1857); biologul, ihtiologul, zoologul și oceanologul român Grigore Antipa (1867); istoricul, criticul şi colecţionarul român de artă George Oprescu (1881); medicul și scriitorul român V.[asile] Voiculescu (1884); prozatorul și dramaturgul român Liviu Rebreanu (1885); chirurgul român Nicolae Hortolomei, promotor al chirurgiei cordului şi a vaselor mari în țara noastră (1885); pictorul francez de origine japoneză Fujita Tsuguji (1886); scriitorul și jurnalistul italian Giovanni Battista Angioletti (1896); compozitoarea română Florica Racovitză-Flondor (1897); criticul muzical român J.[ean] V.[ictor] Pandelescu (1902); actrița română Dina Cocea (1912); actrița română Nineta Gusti (1912); compozitorul şi profesorul român Vinicius Grefiens (1916); omul politic slovac Alexander Dubček, fost prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1921); prozatoarea, poeta și traducătoarea română Nina Cassian (1924); geologul român Radu Alexandru Dimitrescu (1926); istoricul literar român Angela Ion, specialistă în limba şi literatura franceză (1928); politologul şi istoricul franco-american Stanley Hoffmann (1928); fizicianul român Vladimir Țopa (1929); părintele arhimandrit român Serafim Man, fost stareţ al Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş (1935); regizorul şi scenaristul italian de film Pasquale Squitieri, soțul actriţei Claudia Cardinale (1938); criticul, istoricul literar, eseistul, editorialistul, jurnalistul, politicianul şi profesorul universitar român Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (1939); actorul american de film de origine chineză Bruce Lee, maestru în arte marțiale (1940); istoricul și pedagogul român Ioan Scurtu (1940); chitaristul, cântărețul şi compozitorul american de rock James Marshall „Jimi” Hendrix (1942); criticul literar, eseista, traducătoarea şi editoarea română Irina Petraş (1947); poetul român Florea Miu (1951); artistul decorator român Bogdan Hojbotă (1954); jucătoarea română de tenis Mariana Simionescu (1956); violonista rusă Viktoria Mullova (1959); scriitorul român Sorin Lavric (1967); basistul norvegian King ov Hell, fost membru al trupei norvegiene de black metal „Gorgoroth” (1974) şi basistul finlandez Eero Heinonen, membru al formaţiei „The Rasmus” (1979).

– În 27 noiembrie au murit: poetul roman Quintus Horatius Flaccus (8 î.Hr.); compozitorul francez Guillaume Dufay (1474); matematiciana şi scriitoarea engleză Ada Lovelace (1852); astronomul englez Richard Carrington (1875); romancierul și dramaturgul francez Alexandre Dumas-fiul (1895); istoricul român de artă de origine germană Ludwig Reissenberger (1895); paleontologul francez Albert Gaudry (1908); poetul belgian de expresie franceză Émile Verhaeren (1916); pictorul cubist francez Roger de La Fresnaye (1925); prozatorul şi publicistul român Mihail Gaşpar (1929); istoricul, scriitorul și om politic român Nicolae Iorga (asasinat în 1940); economistul, sociologul şi omul politic țărănist român Virgil Madgearu (asasinat în 1940); dramaturgul american Eugene O’Neill, laureat Nobel (1953); compozitorul, muzicologul şi criticul muzical portughez Luis de Freitas Branco (1955); compozitorul elveţian Arthur Honegger (1955);
poetul, prozatorul, dramaturgul, memorialistul şi publicistul român Victor Eftimiu (1972); medicul hematolog român Constantin T. Nicolau (1973); jurnalistul britanic Ross McWhirter, co-fondator, împreună cu fratele său geamăn, Norris McWhirter, al celebrei cărţi „Guinness Book of Records” (ucis de IRA în 1975); arhitectul român Cezar Lăzărescu (1986); criticul şi istoricul literar român Nicolae Ciobanu (1987); actorul american de film John Carradine (1988); mezzosoprana română Elena Cernei (2000); actrița americană Jocelyn Brando (2005); regizorul de film, actorul şi producătorul american Irvin Kershner (2010); jurnalistul, publicistul, scriitorul și criticul literar român Mircea Bunea (2012); jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie şi director editorial al publicaţiei „Le Monde” (2012); pictorul francez de origine poloneză Ladislas Kijno (2012); fotbalistul brazilian Nílton Santos (2013); actorul polonez Stanislaw Mikulski (2014); scriitoarea britanică P.[hyllis] D.[orothy] James (2014); actriţa română Cristina Stamate (2017) și directorul român de imagine de film Călin Ghibu (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Vânt: 1 m/s

16°C

Vânt: 1 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 4. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 5. DELIA – Sa-mi canti,

  • 6. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 7. AMI – Tramvai,

  • 8. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 9. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 10. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 11. IRINA RIMES – In palme,

  • 12. VUNK – Deja vu,

  • 13. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 14. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 15. MIKA – Dear jealousy,

  • 16. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 17. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 18. PINK – Walk me home,

  • 19. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 20. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 21. MORANDI – Professional liar,

  • 22. INNA – Bebe,

  • 23. MAROON 5 – Memories,

  • 24. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 25. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 26. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 27. DUA LIPA – Physical,

  • 28. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 29. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8375RON0.0016
  • usd 0.5583 1 -0.0033

  • chf 4.4794 1 -0.011

  • aud 2.9510 1 0.0197

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}