Oameni & Fapte -29 februarie

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Bolilor Rare”, sărbătorită prima dată la 29 februarie 2008 la nivel european şi instituită de EURORDIS (alianţă neguvernamentală formată din 667 de organizaţii de pacienţi cu boli rare din 61 de ţări). Această zi a fost preluată în anul 2009 şi în SUA, pentru ca în 2014 să fie marcată în 84 de state din toată lumea. Din anul 2014, s-a decis organizarea acestei zile în ultima zi a lunii februarie. Tema ediţiei din acest an este „Patient Voice”.

– La data de 29 februarie 1926 s-a înfiinţat organizaţia turistică de stat Oficiul Naţional de Turism Carpaţi. Ideea savantului Emil Racoviţă de înfiinţare a unei instituţii de stat în domeniul turismului, s-a materializat în 29 februarie 1926 când s-a fondat Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.).
Însă abia la 4 ianuarie 1936 O.N.T. a devenit organizaţie cu un statut bine definit, când s-a înfiinţat prin decret regal (legea din 29 februarie 1936), în cadrul Ministerului de Interne. Înfiinţat pentru a crea condiţii prielnice dezvoltării turismului, O.N.T şi-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea şi coordonarea activităţilor turistice din iniţiativă privată. În 2012, acţionarii ONT Carpaţi au anunţat intrarea în faliment a firmei.

– În 29 februarie 1960 un cutremur de 7,6 grade pe scara Richter a distrus total orașul Agadir, din Maroc. Circa 15.000 de oameni (adică aproximativ o treime din populația orașului) au fost uciși, 12.000 de persoane au fost rănite şi cel puțin 35.000 de oameni au rămas fără adăpost, după cel mai distructiv și mai mortal cutremur din istorie Marocului.

– Între 29 februarie – 1 martie 1992 s-a desfăşurat, în Bosnia şi Herţegovina, referendumul pentru independența ţării. Din cei 63,6% locuitori cu drept de vot care au participat la referendum, 99,7% au optat pentru independență. Independența statului cu capitala la Sarajevo a fost puternic favorizată de alegătorii bosniaci și croați, scrutinul fiind în mare parte boicotat de sârbi. În 3 martie 1992 Alija Izetbegović, primul președinte al Bosniei Herțegovinei, a declarat independenţa republicii, aceasta fiind ratificată, în aceeaşi zi, de Parlament. Pe 6 aprilie, SUA şi Comunitatea Economică Europeană au recunoscut Bosnia şi Herţegovina ca stat independent, iar la data de 22 mai a fost admisă în cadrul Naţiunilor Unite.

– La data de 29 februarie 2004 Boniface Alexandre devenea președinte al republicii Haiti, pentru mandatul din perioada 2004-2006.

– La 29 februarie s-au născut: arhitectul german Leo von Klenze, una dintre cele mai importante figuri ale Neoclasicismului german (1784); compozitorul italian Gioacchino Rossini (1792); episcopul catolic român de etnie maghiară Apor Vilmos, drept între popoare, opozant al fascismului și comunismului (1892); statisticianul american de origine germană Herman Hollerith, cel care, în 1889, a realizat prima maşină de calculat – un tabulator mecanic bazat pe carduri perforate, gândit pentru a-l ajuta în munca sa de centralizare rapidă a statisticilor – (1860); poetul şi diplomatul grec Giorgos Seferis, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură (1900); saxofonistul, clarinetistul și șeful de orchestră american Jimmy Dorsey (1904); actriţa franceză de film Michèle Morgan (1920); scriitorul, istoricul, criticul şi teoretician literar român de origine maghiară Kovács Albert, ilustru cunoscător şi iubitor al operei lui Dostoievski (1928); Sanctitatea Sa Bartholomeu I, al 270-lea Patriarh Ecumenic al Constantinopolului (1940); cântăreața americană Gretchen Christopher (1940); Gheorghe Duca, om de știință din Republica Moldova, academician şi preşedinte al Academiei de Ştiinte a Moldovei (1952); cântărețul, compozitorul şi multi-instrumentistul algerian Cheb Khaled, cel mai cunoscut muzician algerian pe plan internaţional (1960); rapperul și actorul american Ja Rule, pe numele său adevărat Jeffrey Atkins (1976) şi fotbalistul german Benedikt Höwedes, component al echipei germane Schalke 04 Gelsenkirchen (1988).

– În ziua de 29 februarie au murit: scriitorul român Costache Bălăcescu, care a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români (1880); istoricul şi arheologul român Gheorghe Ştefan, specialist în istoria veche şi arheologia României (1980) şi generalul şi omul politic israelian Yigal Allon, premier şi ministru al Israelului în mai multe guverne (1980).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

Parteneri