Oameni & Fapte – 3 Aprilie

– Este cea de-a 93-a zi a lui 2018. Au mai rămas 272 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:58 şi va apune la ora 19:53.

– Astăzi este „Ziua Jandarmeriei Române”, deoarece la data de 3 aprilie 1850 domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

– La 3 aprilie 1844 viitorul domnitor al Principatelor Române, colonelul Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, iar în 1918 a luat fiinţă, la Iaşi, Liga Poporului, formaţiune politică constituită în jurul personalităţii generalului Alexandru Averescu. În anul 1920 formaţiunea s-a transformat în Partidul Poporului, devenind primul partid cu reprezentare naţională din România întregită.

– Pe 3 aprilie 1922 Iosif Visarionovici Stalin a fost ales secretar general al PCUS, devenind lider al Uniunii Sovietice, iar în 1933 o expediție britanică, în frunte cu marchizul de Clydesdale și finanțată de Lady Lucy Houston, o milionară, fostă dansatoare de cabaret, a efectuat primul zbor peste Everest, cel mai înalt vârf din Munţii Himalaya şi din lume (8.848 metri).

– În 3 aprilie 1948 începea aplicarea „Planului Marshall” de a ajuta ţările din Europa Occidentală, după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Iniţiat de guvernul american şi semnat de preşedintele Harry Truman, planul (rămas în vigoare până în iunie 1951) consta în alocarea sumei de 5 miliarde de dolari pentru 16 țări.

– În 1966 stația spaţială „Luna 10” devenea primul satelit artificial al Lunii. „Luna 10” (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită şi „Lunik 10”. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei în 31 martie 1966. „Luna 10” a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară la data de 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară trei ore mai târziu, în ziua de 4 aprilie (timpul Moscovei).

– În anul 1967 România şi Canada au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, iar în 1975 celebrul şahist american Bobby Fischer a refuzat să joace contra sovieticului Anatoly Karpov, pierzând astfel titlul de campion mondial.

– În 3 aprilie s-au născut: scriitorul, eseistul, biograful, istoricul şi diplomatul american Washington Irving (1783); omul politic român Ioan Axente Sever, revoluţionar paşoptist (1821); chimistul român Alfons Oscar Saligny, fratele lui Anghel Saligny (1853); arhitectul, designerul şi pictorul belgian Henry Van de Velde (1863); principele român George Valentin Bibescu, unul dintre cei mai buni piloţi români şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (1880); filosoful austriac Otto Weininger (1880); compozitorul şi violonistul român Grigoraș Dinicu (1889); prozatorul român Damian Stănoiu (1893); compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (1895); dramaturgul belgian de limbă franceză Michel de Ghelderode (1898);
poetul, teatrologul, istoricul literar şi traducătorul român Florin Tornea (1914); actrița de film și cântăreața americană Doris Day (1922); regizorul, scenaristul şi criticul italian de film Carlo Lizzani (1922); actorul şi regizorul american de film Marlon Brando (1924); pianistul român de etnie evreiască Mîndru Katz (1925); cântărețul român Luigi Ionescu (1927); muncitorul român Vasile Paraschiv, disident anticomunist (1928); cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american de country Don Gibson, supranumit „poetul trist” (1928); cancelarul german Helmut Kohl (1930); jurnalistul, scriitorul şi diplomatul român Neagu Udroiu (1940); actorul germano-american Eric Braeden (1941); cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Roya (1942); poetul, prozatorul, ziaristul, istoricul şi criticul literar român Florentin Popescu (1945); actorul de film şi cântăreţul spaniol Miguel Bosé (1956); actorul american de film, scriitorul, producătorul şi comediantul Alec Baldwin (1958); actorul american de film Eddie Murphy (1961); regizorul român de film Cristi Puiu (1967); tenismanul german Tommy Haas (1978); cântăreața engleză Leona Lewis (1985) şi actrița americană Amanda Bynes (1986).

– La 3 aprilie au murit: comandantul otoman de oşti Sinan Pașa (1596); pictorul spaniol Bartolome Esteban Murillo (1682); poetul romantic polonez Juliusz Słowacki, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze (1849); compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (1850); compozitorul şi pianistul german Johannes Brahms (1897); folcloristul român Ion Pop-Reteganul (1905); pictorul român Octav Băncilă (1944); preotul român Irineu Mihălcescu, mitropolit al Moldovei (1948); compozitorul german naturalizat american Kurt Weil (1950); Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1953); compozitorul şi pedagogul grec Manolis Kalomiris (1962); soprana română Ana Tălmăceanu-Dinescu (1976); medicul român Emil C. Crăciun, specialist în oncologie (1976); biochimistul şi biologul român Eugen Macovschi (1985); cântăreaţa americană de jazz Sarah Vaughan (1990); scriitorul englez Graham Greene (1991); geneticianul francez Jérôme Lejeune, care a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială (1994); inginerul şi inventatorul român Victor Bunea (1995); cântăreața română de muzică populară Mariana Drăghicescu (1997); matematiciana engleză Mary Cartwright (1998); criticul şi istoricul român de film George Littera (2000); cântărețul american Harry McGilberry, membru al trupei „The Temptations” (2006); scriitoarea şi scenarista de origine evreiască Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu Premiul Oscar”, cât şi cu Premiul Booker (2013); poetul, prozatorul, eseistul şi criticul literar român Andrei Bodiu (2014); radiofonistul şi prozatorul român Paul Grigoriu (2015) şi fotbalistul şi antrenorul italian Cesare Maldini, tatăl fotbalistului Paolo Maldini (2016).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Containere anti-urs produse în Slovacia,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Mai multe containere anti-urs, produse ş...

Parteneri