Oameni & Fapte – 3 ianuarie

- Este cea de-a 3-a zi a lui 2018. Au mai rămas 362 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:06 şi va apune la ora 16:47.

- La 3 ianuarie 1472 Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei, a acordat un important privilegiu comercial negustorilor brașoveni: libertate comercială deplină în întreaga țară și garantarea securității activității lor. În anul 1521 Papa Leon al X-lea l-a excomunicat pe pastorul protestant german Martin Luther prin bula papală „Decet Romanum Pontificem”, iar în 1749 a apărut la Copenhaga, publicaţia „Berlingske Tidende” (în limba engleză „Berling’s Times”), cel mai vechi ziar danez şi din lume.

- În 1833 britanicii au preluat controlul asupra Insulelor Falkland (zise şi Maldive), situate în Atlanticul de Sud, iar în 1843, la „Teatrul Italian” din Paris, a avut loc premiera operei bufe în trei acte „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, după un libret de Michele Accursi şi Giacomo Ruffini.

- Pe 3 ianuarie 1853 a apărut, la Sibiu, „Telegraful român”, devenit ulterior organul de presă al Mitropoliei Ortodoxe de Sibiu. În anul 1870 a început construcția Podului Brooklyn din New York (SUA), iar în 1877 s-a semnat, la Budapesta, convenţia secretă ruso-austro-ungară, prin care Rusia accepta anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, care, la rândul ei, era de acord cu încorporarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Amintitele judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de pace de la Paris, din 1856.

- În anul 1925 liderul fascist italian Benito Mussolini a scos în afara legii partidele de opoziție, Partidul Fascist devenind unicul partid activ în Italia, iar în 3 ianuarie 1936 a fost alcătuit primul clasament de muzică pop, pe baza vânzărilor de discuri, publicat de revista „Billboard”, din New York.
În 1959 Alaska a devenit cel de-al 49-lea stat american, iar la 3 ianuarie 1962 Papa Ioan al XXIII-lea l-a excomunicat pe liderul comunist cubanez Fidel Castro.

- În 1966 s-a creat Organizația de Solidaritate a Popoarelor din Africa, Asia și America Latină, la conferința celor trei continente desfăşurată în capitala Cubei, Havana, iar pe 3 ianuarie 1987 cântăreaţa americană Aretha Franklin a fost inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame”, devenind prima femeie din lume care a căpătat această distincție.

- În 1990 apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea şi înregistrarea oficială a partidelor politice în România (cu excepţia celor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat). Tot atunci, fostul dictator panamez Manuel Noriega s-a predat forțelor americane. În anul 1993 s-a parafat, la Moscova, Acordul de dezarmare strategică START II, ce prevedea diminuarea (în 10 ani) cu două treimi a arsenalelor nucleare strategice ale Rusiei și SUA, iar în anul 2004 un avion „Boeing 737”, al companiei egiptene private „Flash Airlines”, s-a prăbușit în Marea Roșie, accidentul aviatic soldându-se cu 148 de morți.

- În 3 ianuarie s-au născut: politicianul și filosoful roman Cicero (106 î.Hr.); exploratorul, geograful şi astronomul francez Antoine Thomson d’Abbadie (1810); scriitorul și istoricul român Ion Grămadă (1886); pictorul german August Macke (1887); scriitorul britanic John Ronald Reuel Tolkien, autorul trilogiei „Stăpânul inelelor” (1892); actrița americano-poloneză Pola Negri (1897); actorul britanic Ray Milland (1907); istoricul și arheologul român Emil Condurachi (1912); scriitorul, poetul şi compozitorul român de etnie germană Wolf Aichelburg (1912); regizorul, scenaristul şi producătorul italian de film Sergio Leone (1929); fizicianul, chimistul și omul de afaceri american Gordon Earle Moore (1929); istoricul român Petre Alexandrescu (1930); basistul englez John Paul Jones, al trupei rock „Led Zeppelin” (1946); actrița americană Victoria Principal (1946); cântăreţul român Gabriel Dorobanțu (1953); actorul, regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Mel Gibson (1956); fotbalistul și antrenorul român Gavril Balint (1963); dramaturgul, prozatorul și publicistul român Ștefan Caraman (1967); pilotul german de Formula 1 Michael Schumacher (1969); cântăreața japoneză Mayumi Iizuka (1977); scrimerul italian Andrea Cassarà, campion mondial şi european (1984); gimnastul japonez Kōhei Uchimura, campion olimpic (1989) şi actorul american Alex D. Linz (1989).

- La 3 ianuarie au murit: compozitorul italian Baldassare Galuppi (1785); ceramistul inovator englez Josiah Wedgwood (1795); lexicograful francez Pierre Larousse (1875); compozitorul, organistul și pianistul francez Raoul Pugno (1914); scriitorul satiric ceh Jaroslav Hašek (1923); astronomul japonez Kazuo Kubokawa (1943); astronomul german Gustav Witt (1946); regizorul și actorul suedez Victor Sjöström (1960); chirurgul român Nicolae Hortolomei (1961); generalul german Hasso von Wedel, șef al propagandei Wehrmacht-ului (1961); compozitorul român Gherase Dendrino (1973); pictorița română Nadia Popovici (1985); actrița americană de origine australiană Judith Anderson (1992); scriitorul american de benzi desenate Will Eisner, artist și antreprenor (2005); regizorul, scenaristul, actorul, producătorul de filme şi omul politic român Sergiu Nicolaescu (2013) şi pictorul român Ștefan Iaută (2016).
Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu RADU FLOREA

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. JO – Cu un picior in rai,

  • 2. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 3. ALAN WALKER – Alone,

  • 4. SIA – The greatest,

  • 5. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 6. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 7. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 8. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 9. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 10. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 11. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 12. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 13. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 14. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 15. VUNK – Camera ei,

  • 16. LP – Tightrope,

  • 17. VANOTEK – Take the highway,

  • 18. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 19. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

  • 20. BEBE REXHA – I Got You,

  • 21. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 22. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 23. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 24. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 25. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 26. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 27. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 28. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 29. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 30. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

Sugereazã piesã
= 4.6559RON0.004
  • usd 0.6306 1 -0.0069

  • chf 4.1351 1 0.0218

  • aud 2.8801 1 -0.009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}