Oameni & Fapte – 30 octombrie

- Este cea de-a 303-a zi a lui 2018. Au mai rămas 62 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:00 şi va apune la ora 17:10.

- În România se sărbătoreşte „Ziua Relaţiilor Publice Militare”, deoarece la 30 octombrie 1993 Secţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (SIRPA) s-a transformat în Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Armatei (acum Direcţia Informare şi Relaţii Publice). Azi este „Ziua Mondială de Prevenire a Gripei”, marcată, din 2013, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le implică infestarea cu virusul gripal şi importanţa vaccinării.

- În 1270 s-a sfârşit Cruciada a VIII-a, după care regele Carol I al Neapolelui şi califul Muhammad I al-Mustansir au ajuns la un acord comercial, iar în anul 1724 s-a încheiat construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă. În 1863 s-a înfiinţat, la Bucureşti, Şcoala Superioară de Litere, instituţie de învăţământ superior premergătoare Universităţii, iar la 30 octombrie 1938, cu replica: „Marţienii au invadat Pământul”, rostită în cadrul unei emisiuni radiofonice având ca temă „Războiul lumilor”, de H. G. Wells, regizorul Orson Wells a creat panică în Statele Unite ale Americii, aducând milioane de oameni în pragul disperării.

- Pe 30 octombrie 1971 a avut loc accidentul ecologic de la Certej, judeţul Hunedoara, când digul iazului de decantare aflat la marginea localităţii s-a rupt, iar nămolul toxic s-a revărsat peste un cartier întreg. Amestecul de cianuri şi steril s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti, peste 20 de gospodării, o popicărie şi alte construcţii care urmau să facă din Certej unul dintre orăşelele de seamă ale epocii comuniste. Potrivit Procuraturii judeţene, care a anchetat timp de doi ani împrejurările dezastrului, avalanşa de steril toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi 76.

- În 1983 s-a terminat Canalul Dunăre – Marea Neagră, construcţie începută în 1973. Nevoia realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut, precum Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Titulescu ş.a. Tot în 1983, la o ceremonie solemnă din Piaţa „Sfântul Petru” din Roma, Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe călugărul franciscan Ieremia Valahul (1556-1625), primul şi singurul român ridicat la „cinstea altarelor”.

- La 30 octombrie 1994 a început, la Casa Radio din Bucureşti, prima ediţie a Târgului „Gaudeamus – Carte de învăţătură”, cel dintâi târg specializat pe carte educaţională din România, inițiat și organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, iar în anul 2011 s-a proclamat, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, canonizarea Sfântului Ierarh Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei.

- În 30 octombrie 2015 avea loc tragedia din clubul bucureştean „Colectiv”, unde, în urma unui incendiu, 64 de persoane au decedat. Incendiul a izbucnit în timpul concertului gratuit al trupei „Goodbye to Gravity”, care lansa un nou album, „Mantras of War”. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului şi de una care a murit în drum spre spital, în săptămânile de după incendiu au decedat alte 37 de persoane. A fost cel mai grav incendiu dintr-un club din România şi cel mai grav accident din ţară după anul 1989, depăşind accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995, în care au murit 60 de persoane. Amploarea faptei a determinat Ministerul de Interne să instituie „Planul roşu de intervenţie”, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional. De asemenea, au avut loc ample manifestaţii de protest în Bucureşti şi în ţară, în urma cărora premierul Victor Ponta a demisionat.

- În 30 octombrie s-au născut: scriitorul francez Paul Pellisson (1624); dramaturgul şi omul politic englez de origine irlandeză Richard [Brinsley] Sheridan (1751); compozitoarea, pianista şi cântăreaţa română Elena Asachi, soţia cărturarului Gheorghe Asachi (1789); scriitorul rus Feodor Mihailovici Dostoievski (1821); pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley (1839); scriitorul român Duiliu Zamfirescu (1858); sculptorul şi pictorul francez Émile Antoine Bourdelle (1861); poetul și eseistul francez Paul Valéry (1871); poetul şi criticul literar american Ezra Pound (1885); biologul și filosoful francez Jean Rostand (1894); compozitorul britanic Peter Warlock (1894); bacteriologul şi patologul german Gerhard Domagk, laureat Nobel (1895); medicul veterinar român Ilie T. Popovici, întemeietor al Institutului de Patologie şi Igienă Animală din Bucureşti (1902); actriţa britanică Anna Wing (1914); cântăreţul american David Werdyger (1919); scriitoarea şi scenarista franceză, Juliette Benzoni, supranumită „regina romanului istoric” (1920); juristul român Paul Mircea Cosmovici (1921); microbiologul american de origine rusă Daniel Nathans, laureat Nobel (1928); actriţa argentiniană Olga Zubarry (1929); romancierul şi dramaturgul canadian Timothy Findley (1930); regizorul francez de film Louis Malle (1932); regizorul de film, scenaristul, actorul şi producătorul francez Claude Lelouch (1937); actorul american de film Ed Lauter (1938); biologul american Leland H. Hartwell, laureat Nobel (1939); fizicianul german Theodor Wolfgang Hänsch, laureat al Premiului Nobel (1941); fizicianul român Horia Scutaru-Ungureanu (1943); compozitorul român Marcel Dragomir (1944); dirijorul român Alexandru Samoilă (1950); regizorul de teatru, scenaristul, prozatorul şi eseistul român Mihai Măniuţiu (1954); fotbalistul şi antrenorul argentinian Diego Armando Maradona, considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, împărţind cu brazilianul Pelé titlul de „Jucătorul Secolului XX”, decernat de FIFA (1960) şi interpretul român de muzică uşoară Călin Geambaşu (1976).

- La 30 octombrie au murit: inginerul englez Edmund Cartwright, inventator al războiului de ţesut mecanic (1823); afaceristul elveţian Henry Dunant, fondator al Crucii Roşii și laureat al Premiului Nobel (1910); compozitorul maghiar Kálmán Imre (1953); sociologul, filosoful şi esteticianul român Dimitrie Gusti (1955); biologul, agronomul şi publicistul român Agricola Cardaş (1955); medicul şi profesorul român Valeriu [Lucian] Bologa, fondatorul şcolii de istoria medicinii din Cluj-Napoca (1971); istoricul literar și cercetătoarea română Elena Piru (1974); fizicianul german Gustav [Ludwig] Hertz, laureat Nobel (1975); poetul, dramaturgul, memorialistul şi traducătorul român Barbu Solacolu (1976); medicul cardiolog român Constantin C. Iliescu, fondator al Centrului de Asistenţă a Cardiacilor – ASCAR – din Bucureşti (1978); traducătoarea română Frida Papadache (1989); violonistul şi compozitorul român de muzică populară Ionel Budişteanu (1991); cantautorii moldoveni Doina şi Ion Aldea Teodorovici (1992); economistul şi matematicianul american de origine română Nicholas Georgescu-Roegen, autorul teoriei bioeconomice (1994); regizorul de film şi scenaristul spaniol Juan Antonio Bardem (2002); tenorul italian Franco Bonisolli (2003); antropologul francez de etnie belgiană Claude Lévi-Strauss (2009); scriitorul olandez Harry Mulisch, autorul romanului „The Assault” (2010); arhitecta română Anca Petrescu, proiectanta „Casei Poporului”, astăzi Palatul Parlamentului, din Bucureşti (2013); jurnalistul, publicistul şi scriitorul Constantin Tănase, din Republica Moldova (2014); ÎPS Iustinian Chira, arhiepiscopul onorific al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului (2016); actriţa română Iosefina Stoia (2016); sculptorița franceză Clara Halter (2017) și regizorul de film şi scenaristul român Mircea Drăgan (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

ACASĂ ÎN ARDEAL cu IOAN CHIOREAN

Senin

Vânt: 10 m/s

Senin -6°C

Vânt: 0 m/s

0°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 3. PINK – Walk me home,

  • 4. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 5. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 6. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 7. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 8. DUA LIPA – Physical,

  • 9. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 10. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 11. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 12. AMI – Tramvai,

  • 13. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 14. MIKA – Dear jealousy,

  • 15. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 16. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 17. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 18. IRINA RIMES – In palme,

  • 19. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 20. VUNK – Deja vu,

  • 21. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 22. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 23. DELIA – Sa-mi canti,

  • 24. MORANDI – Professional liar,

  • 25. INNA – Bebe,

  • 26. MAROON 5 – Memories,

  • 27. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 28. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 29. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 30. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

Sugereazã piesã
= 4.8286RON-0.0002
  • usd 0.6661 1 0.0038

  • chf 4.5775 1 0.0093

  • aud 2.6811 1 -0.0135

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}