Oameni & Fapte – 5 Aprilie

– Este cea de-a 95-a zi a lui 2018. Au rămas 270 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:54 şi va apune la ora 19:56.

– Astăzi, în România, se sărbătoreşte „Ziua Automobilistului”, deoarece la data de 5 aprilie 1904 s-a constituit, la Bucureşti, „Automobil Club Regal” (actualul „Automobil Clubul Român” (ACR).

– În 5 aprilie 1772 exploratorul olandez Jacob Roggeveen a descoperit o insulă în Oceanul Pacific, pe care băștinașii o numeau Rapa Nui şi pe care o va boteza „Paasch Eyland” („Insula Paștelui”), care astăzi aparţine statului Chile. În 1874 a avut loc, la Teatrul din Viena, premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul, iar în anul 1896 s-au inaugurat, la Atena, Jocurile Olimpice moderne.

– În 1910 s-a desfăşurat, la Sibiu, Conferinţa pe ţară a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania, iar la 5 aprilie 1917 o delegaţie de români transilvăneni, în frunte cu dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, a plecat la Washington pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. În anul 1929 s-a adoptat, în România, Legea asupra contractelor de muncă prin care erau stabilite principii ce şi astăzi sunt în vigoare.

– La data de 5 aprilie 1951 soţii americani Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea URSS, sub acuzaţia că au dezvăluit rușilor secrete cu privire la armele atomice. În 1955, după 50 de ani de activitate, Sir Winston Leonard Spencer Churchill s-a retras din viața politică urmând a se dedica scrisului. Pentru operele sale, în special pentru „Al Doilea Război Mondial” (în șase volume), a căpătat Premiul Nobel pentru Literatură în 1953, când a primit şi titlul de lord. Printr-o hotărâre a Congresului american va deveni, în 1963, cetățean de onoare al SUA.

– În 1964 a intrat în funcțiune primul tren din lume fără conductor, folosit la metroul din Londra, iar la 5 aprilie 1973 s-a efectuat prima operaţie pe cord deschis din ţara noastră, la Clinica Chirurgicală nr. 2 din Tg.-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa.

– În 1976 s-a inaugurat complexul „World Trade Center” din New York, complex alcătuit din două turnuri gemene de 110 etaje, care a fost distrus la 11 septembrie 2001, în urma unor atentate teroriste. În 1997 s-a înființat canalul „România Muzical” al Societății Române de Radiodifuziune, iar în 1999, după un raid al avioanelor NATO vizând cazarmele din localitatea minieră sârbă Aleksinac (la 200 km sud de Belgrad), 17 civili au fost uciși de o bombă în greutate de 250 kg, ghidată prin laser şi abătută asupra unei zone rezidențiale. O zi mai târziu, Pentagonul admitea că bomba, lansată de un avion american, a ratat, se pare, ținta. În anul 2006 s-a înfiinţat Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării oficiale a comunismului.

– La 5 aprilie s-au născut: filosoful englez Thomas Hobbes (1588); pictorul francez Jean Honoré Fragonard (1732); botanistul german Mattias Jakob Schleiden (1804); omul de stat şi premierul francez Jules Ferry (1832); poetul englez Algernon Charles Swinburne (1837); compozitorul francez Albert Roussel (1869); psihologul român Florian Ștefănescu-Goangă (1881); actorul american de film Walter Huston, de origine canadiană (1883); omul politic liberal român Ion C. Inculeţ (1884); dirijorul, violonistul şi profesorul român Jean Bobescu (1890); istoricul literar şi traducătorul român Claudiu Isopescu (1894); naistul român Fănică Luca (1894); designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondatorul companiei „Bell Aircraft” (1894); chirurgul american Alfred Blalock (1899); actorul american Spencer Tracy (1900); medicul şi profesorul universitar român Cornel Cărpinişan (1904); dirijorul austriac Herbert von Karajan (1908); actrița americană Bette Davis (1908); poetul şi prozatorul român Vasile Copilu-Cheatră (1912); actorul american de film Gregory Peck (1916); scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (1920); prozatoarea şi traducătoarea română Georgina Viorica Rogoz (1927); regizorul şi prozatorul român Mircea Săucan (1928); fizicianul român Ioan Ursu (1928); scriitorul, poetul, pictorul şi dramaturgul belgian Hugo [Maurice Julien] Claus (1929); fizicianul şi biologul american de origine norvegiană Ivar Giaever, laureat al Premiului Nobel (1929); actorulul britanic Sir Nigel Hawthorne (1929); nuvelistul, romancierul, dramaturgul, memorialistul, scenaristul şi comentatorul sportiv român Fănuş Neagu (1932); sculptorul român Iosif Salomon (1932); poetul, prozatorul şi traducătorul român Romulus Vulpescu, soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (1933); criticul şi istoricul literar, eseistul, traducătorul şi profesorul român V.[asile] Fanache (1934); primul preşedinte ales al Germaniei reunificate Roman Herzog (1934); secretarul de stat american Colin Powell (1938); jucătorul internaţional român de fotbal Ion Ionescu (1938); inginerul român Dan Dascălu, inventatorul diodei IMPATT (1942); criticul român de teatru Victor Parhon (1943); violonistul american de origine română Sergiu Luca (1943); pictorul român Andrei Florea Sorel (1945); poetul, prozatorul, scenaristul şi ziaristul român George Arion (1946); regizorul român de film Silviu Purcărete (1950); cântăreața suedeză Agnetha Fältskog, fostă membră a trupei pop „ABBA” (1950); compozitorul român de muzică uşoară Şerban Georgescu, realizator de emisiuni muzicale radio (1952); medicul psihiatru român şi profesorul universitar Florin Tudose (1952); fotbalistul și antrenorul român Marius Lăcătuș (1964); actorul român Alexandru Papadopol (1975) şi actriţa britanică Lily James (1989).

– În 5 aprilie au murit: revoluționarul francez Georges Jacques Danton (ghilotinat în 1794); pictorul român Ion Negulici, participant la Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească (1851); zoologul şi botanistul german Victor Hensen (1924); filologul şi folcloristul austriac Matthias Friedwagner (1940); actorul român Tony Bulandra (1943); poetul avangardist român Ilarie Voronca (sinucis în 1946); medicul român Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie (1965); biologul american Hermann J. Muller, unul dintre fondatorii radiobiologiei şi laureat al Premiului Nobel (1967); violonistul american de origine rusă Mischa Elman (1967); aviatorul, industriaşul, filantropul şi producătorul american de film Howard Hughes (1976); juristul român Ioan Ceterchi (1992); solistul, chitaristul şi compozitorul american Kurt Cobain, lider al trupei rock „Nirvana” (1994); episcopul român Emilian Birdaş, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1996); poetul american Allen Ginsberg (1997); scriitorul american de origine canadiană Saul Bellow, laureat Nobel (2005); actorul american de film, regizorul şi scenaristul Charlton Heston (2008); geneticianul american Baruch Samuel Blumberg, laureat Nobel, care a descoperit virusul hepatic B şi cel ce a creat vaccinul împotriva hepatitei B (2011); afaceristul britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor „Marshall” (2012); designerul german Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor „Porsche” (2012); artistul vizual român Romul Nuţiu (2012); actorul român Radu Iţcuş (2014); scriitorul şi naturalistul american Peter Matthiessen (2014); actriţa americană şi cântăreaţa de cabaret Julie Wilson (2015); coregraful, balerinul şi actorul român Cornel Patrichi (2016) şi sportivul român Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Parteneri