Ofițer de poliție din Reghin reținut pentru trafic de influență și șantaj

Polițiști de la Serviciul Județean Anticorupție Mureș au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și șantaj într-o cauza penală privind un ofițer de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică de la Poliția municipiului Reghin. Polițiștii au acționat în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Astfel, joi, 29 octombrie a.c., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea polițistului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea faptelor amintice. În cursul zilei de vineri, 30 octombrie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă.

În fapt, în cursul anului 2020, doi cetățeni din județul Mureș au formulat la S.J.Anticorupție Mureș denunțuri din care rezulta faptul că ofițerul de poliție le-ar fi pretins 6.750 euro și 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro și 3.300 lei, în scopul de a-și folosi influența pe lângă colegii săi, în sensul obținerii unei soluții favorabile în dosarele în care aceștia erau cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, în cursul lunii octombrie, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Mureș – Poliția municipiului Reghin – Biroul Rutier a formulat un denunț la sediul S.J.A. Mureș din care reieșea faptul că a fost amenințat de ofițerul de poliție cu dezvăluirea unor fapte compromițătoare în schimbul determinării unor persoane să nu mai facă afirmații despre pretinderea și primirea de către inculpat a sumelor de bani, obiect al infracțiunii de trafic de influență.

În momentul reținerii, inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Virgil Natea

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri