Pacienții pot măsura calitatea serviciilor medicale din spitale

O companie de experți de analiză din domeniul managementului sanitar din Alba Iulia a lansat, în urmă cu două zile, un site care măsoară experiența pacienților în spitalele din România.
Pacienții care au fost internați în spital pot completa on-line un chestionar despre satisfacția privind serviciile oferite.
Acestea se măsoară după cinci criterii de calitate. Pot fi acordate calificative pentru confort, servicii și personal, iar pacienții vor putea spune dacă au fost nevoiți să-și cumpere medicamente ori să dea bani personalului medical.
În doar două zile, au fost completate câteva sute de chestionare, spune directorul companiei de analiză, dr. Horea Timiș:

Site-ul este făcut pe o metodologie științifică de analiză sociologică ca să poată fi interpreta. Cei care pot să spună ceva despre spitale, despre calitatea serviciilor, calitatea confortului și calitatea personalului sunt pacienții. Adică, și eu sunt pacient și sunt medic. Pe lângă acestea, alți parametri care măsoară sunt dacă pacienții cumpără sau nu medicamente și materiale sanitare din spital și dacă pacientul plătește în spital. E vorba de acea șpagă pe care am descris-o elegant, științific.”

Coordonatorii acestui proiect se așteaptă ca oficialii din sănătate să solicite datele științifice din acest program de evaluare.
Ar trebui instalat câte un infopoint cu acest program în fiecare spital din România, crede Horea Timiș:

Următorul pas al nostru este să luăm legătura cu toți managerii din țară să investească, să pună un touch screen la intrare în spital ca oricine să poată să completeze acest chestionar. Deci, acest lucru este interesul managerului de spital și al primăriei și al consiliului județean pentru că văd pentru prima dată ce se întâmplă în comunitate. În plus, site-ul este și un instrument pentru manageri. Pot să răspundă anonim pacienților prin site-ul nostru. Normal al fi ca Ministerul (Sănătății) să ne sune și să zică: ce frumos, dați-ne datele.”

Evaluarea calității serviciilor oferite de spitalele din România se poate face pe site-ul www.calitatespitale.ro

Cristina Bulbescu

Raspunsuri

Pana acum de cate ori am completat chestionarul de satisfactie din spitalul in care am fost internat, spitalul mi-a multumit si problemele s-au rezolvat. Am incercat si cu calitatespitale. Mi-au cerut toate datele personale, mai lipseau parola de mail si contul bancar, asa ca am renuntat sa mai completez. Nu-mi este clar de ce o firma privata are nevoie de atatea date despre mine. Asta nu e in regula!!!

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri