Până în 2019 trebuie să renunțăm la pungile de plastic subțire cu mâner

Introducerea pe piaţa naţională a acestora va fi interzisă începând cu 1 iulie, iar de la 1 ianuarie anul viitor nu se mai permite nici comercializarea lor. Așa prevede legea adoptată de Camera Deputaţilor și care va fi trimisă spre promulgare preşedinelui României.
Vestea îi bucură doar pe cumpărătorii și comercianții cu spirit ecologic, cei comozi preferă pungile din plastic pentru utilitate:

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, Dănuț Ștefănescu, explică de ce se dorește eliminarea acestor ambalaje:

Sunt pungile din plastic subțiri care au o durată de folosință foarte mică. Deci, în medie, s-a făcut o statistică, aceste pungi nu sunt folosite mai mult de 20 de minute după cumpărare. Fiind un volum foarte mare, aceste pungi nu sunt biodegradabile, prezintă un pericol pentru mediu dacă nu sunt aruncate așa cum trebuie, selectiv și să fie reciclate.”

ONG-urile preocupate de protecția mediului au așteptat cu nerăbdare această lege, spune președintele asociației Focus Eco Center Tîrgu Mureș, Hajdu Zoltan:

Această lege urmărește implementarea legislației europene. Aceste pungi din plastic sunt o sursă importantă de deșeu. Foarte puține se reciclează. Ne-am obișnuit pe gratis să avem aceste pungi. De fapt cineva plătește, dar sunt incluse în prețul produselor, și dacă ne obișnuim cred că nu va fi nicio problemă.”

Pungile de transport din plastic subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.
Legea adoptată spune că operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile vor fi obligați să primească ambalajele reutilizabile la schimb sau să ramburseze valoarea acestora.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri