Până la 10.000 de euro pentru ONG-uri

Este vorba de programul StartONG care vine în ajutorul organizațiilor și a proiectelor acestora prin finanțări de la 1.000 la 10.000 de euro.

Trei dintre asociațiile sprijinite de program desfășoară proiecte culturale, de educație sau de consiliere psihologică în județele Mureș și Brașov.

Acestea nu sunt singurele tipuri de proiecte care pot fi derulate iar procesul de accesare a programului este foarte simplu, spune managerul programului, Ramona Coșuleanu:

Proiectele trebuie să fie încadrate în 5 domenii, anume: educație, social, mediu, cultură sau sănătate. Nu avem restricții în ceea ce privește proiectul, oferim doar recomandări referitoare la ce credem noi că se poate desfășura pe acel pilon deși am avut surpriza de a vedea că se pot desfășura și alte tipuri de proiecte, trebuie doar respectate câteva criterii foarte subțiri, ca îngrădire, în ceea ce privește regulamentul, acelea sunt trecute în regulament. Nu avem criteriu de evaluare ci pur și simplu cerem ca aplicantul să fie eligibil. Înscrierile se pot face la data de 1 a fiecărei luni până la sfârșitul anului, inclusiv în luna Decembrie.

Până acum, programul a sprijinit proiectele ONG-urilor cu aproape 240.000 de euro.

Regulamentul precum și formularul de înscriere poate fi accesat pe pagina de internet www.startong.ro

Vlad Todoran

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri