Papa Francisc a canonizat patru călugărițe, o franțuzoaică, o italiancă și două palestinience

Papa Francisc a declarat „sfinte” patru călugărițe care au trăit în secolul al XIX-lea, două palestinience, o franțuzoaică și o italiancă, cerând duminică dimineață mulțimii prezente în piața Sfântul Petru să le urmeze „exemplul luminos”, transmite AFP.

Carmelita Mariam Bawardi (1846-1878), sora Marie-Alphonsine Ghattas (1843-1927), Jeanne-Emilie de Villeneuve (1811-1854) și Maria Cristina dell’Immacolata (1856-1906) au fost canonizate în timpul unei slujbe în aer liber.

Papa Francisc a lăudat parcursul celor patru călugărițe, „modele de sfințenie, pe care Biserica ne invită să le imităm” și ale căror portrete decorau fațada bazilicii Sfântul Petru. Suveranul pontif a vorbit despre personalitățile fiecăreia dintre cele patru femei, în prezența liderului palestinian Mahmoud Abbas și a ministrului de interne francez, Bernard Cazeneuve.

AFP relatează că Papa Francisc a avut sâmbătă o audiență privată de circa 20 de minute cu președintele Abbas, pe care l-a numit „un înger al păcii”. Suveranul pontif și Abbas au insistat pe „necesitatea dialogului interreligios”, în condițiile în care islamismul radical promovat de mișcări precum gruparea Statul Islamic (SI) reprezintă o amenințare gravă pentru întreaga regiune a Orientului Mijlociu.

Președintele palestinian i-a oferit papei o casetă din sidef care conținea un șirag de mătănii din lemn de măslin și relicve ale celor două sfinte palestiniene. La rândul său, papa Francisc i-a oferit lui Abbas o medalie pe care era reprezentată figura Îngerului păcii, care „distruge spiritul rău al războiului”, potrivit declarațiilor Suveranului pontif, care a adăugat: „m-am gândit la dumneavoastră pentru că sunteți un înger al păcii”.

Potrivit unui comunicat difuzat de Vatican, papa Francisc și președintele Abbas au discutat despre procesul de pace blocat cu Israelul, cei doi pronunțându-se pentru negocieri „directe între cele două părți”, palestiniană și israeliană, în scopul de a găsi „o soluție justă și durabilă la acest conflict”.

Foto: radioresita.ro

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

TRIBAL - spectacol-eveniment al Corului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sâmbătă, 27 aprilie (de la ora 19:00), C...

Parteneri