Parcările pentru biciclete, obligatorii pentru companii și instituțiile publice

Este un proiect depus ieri la Senat, care prevede dotarea clădirilor publice, a piețelor, a autogărilor sau stațiilor CFR cu astfel de parcări, alături de suporți și dispozitive antifurt.
Președintele Federației Bicicliștilor din România, Radu Mititean spune că e benefică orice inițiativă legislativă referitoare la bicicliști.
Sunt mai multe proiecte, blocate în diverse stadii legislative, pentru că, afirmă Radu Mititean, mulți decidenți văd lumea doar prin parbrizul autoturismului de serviciu:

În calea promovării utilizării bicicletei în orașele din România, principalele probleme vin din legislația rutieră, una din cele mai desuete și antibiciclistice din întreaga Europă, care descurajează mersul cu bicicleta, și la care standardele sunt lipsă sau preistorice și atunci apar aberații care nu pot fi sancționate pentru că autoritățile locale spun că e suficient să facă o așa-zisă pistă de câteva zeci de cm, plină de obstacole sau discontinuă. De aceea sunt benefice și asemenea legi punctuale, care pot contribui la încurajarea mersului cu bicicleta. Sperăm să se aprobe și această lege și să vină și celelalte modificări, mult mai importante.

În Tg. Mureș au fost amenajate peste 200 de rastele pentru biciclete, și urmează accesarea unor fonduri europene pentru o nouă parcare în zona Clinicilor, a arătat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cosmin Blaga:

În Tg. Mureș avem în jur de 200 de rastele pentru biciclete, amplasate aproape la toate instituțiile publice și la cele de învățământ. Dar au fost și asociați de proprietari care ne-au solicitat să montăm. Pentru bicicliști o să dezvoltăm, sperăm noi, în maximum doi ani de zilde, și în zona Clinicilor o pistă specială, cu rastele noi. Vom achiziționa și biciclete cu softuri, prin fonduri europene, astfel încât acea zonă va deveni una din peomenadă, dar și pentru plimbatul cu bicicletele.

Târgumureșenii care circulă cu bicicleta sunt conștienți de pericolul la care se expun. Aceștia își doresc mai multe piste, dar și zone speciale de parcare:

Potrivit proiectului de lege, neamenajarea parcărior pentru biciclete va duce la amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 lei.
Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor și ale autorizațiilor se suportă din bugetele autorităților administrației publice, centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri