Participanţii la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei.”, organizată la sfârşitul săptămânii la Sfântu Gheorghe, solicită autorităţilor locale să asigure vizibilitate monumentului ASTRA din municipiu

Preşedintele comitetului de organizare a manifestării, dr. Ioan Lăcătuşu a declarat că monumentul, ridicat pe locul în care a fiinţat pe vremuri sediul asociaţiei ASTRA din Sfântu Gheorghe, este înconjurat şi dosit de un gard viu.
Ioan Lăcătuşu a precizat că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea ASTRA, instituţie cu rol fundamental în afirmarea culturii şi identităţii româneşti, a solidarităţii şi unităţii naţionale.
Monumentul ASTRA de la Sfântu Gheorghe, aflat în faţa fostului sediu al Băncii Naţionale Române, a fost dezvelit în luna iulie 2006 şi reprezintă o carte deschisă. Lucrarea a fost realizată din bronz de trei artişti plastici contemporani – Simona Tănăsescu, Caius Rotaru şi George Tănase din Bucureşti.
La sesiunea de comunicări stiinţifice organizata la Sfantu Gheorghe au participat peste 50 de cercetători şi specialişti din întreaga ţară, preocupaţi de realităţile istorice şi contemporane din arealul sud-est transilvănean.
Mara Deleanu

Sursa: forumharghitacovasna.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Majoritatea angajatorilor acordă cadouri...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Un studiu realizat de una dintre cele ma...

Parteneri