Pașcan: Ultimii trei prefecți de Mureș, schimbați pe motive etnice

Județul Mureș nu are prefect de peste 3 luni, instituția fiind condusă de subprefectul Nagy Zsigmond care, doar cu un angajat în cabinet, trebuie să facă față tuturor provocărilor funcției.
Asta după ce, fără nicio explicație, la finele lunii aprilie, Guvernul a dispus încetarea exercitării funcției publice de prefect al județului Mureș deținută de către Lucian Goga.
Deputatul PMP de Mureș, Marius Pașcan, a constatat că ultimii trei prefecți ai județului Mureș au fost demiși fără ca aceștia să se facă vinovați de vreo încălcare a legislației:

Este evident că UDMR solicită și impune la nivelul Guvernului României, înlocuirea din funcție a prefecților care, culmea, chiar asigură respectarea legii. Niciunul dintre prefecții care au fost demiși, și este vorba de trei în ultima vreme, implicit Lucian Goga, nu au au fost acuzați vreo clipă că nu ar fi respectat legea, ba din contră au asigurat respectarea acesteia și a Constituției. Prin urmare, ceea ce dorește de fapt UDMR este ca legea să fie încălcată, să se creeze un regim discriminatoriu, neconstituțional, un fel de stat paralel în statul român pentru etnia maghiară.”

El însuși prefect de Mureș între 2009 și 2012, Marius Pașcan susține că motivele destituirii ultimului prefect, Lucian Goga, apar în Buletinul informativ din luna iulie al Serviciului de Asistență Juridică pentru Minorități „Mikó Imre”, din UDMR Covasna.
În acesta se menționează că „autoritățile române luptă împotriva montării plăcuțelor bilingve (română-maghiară) cu denumirile străzilor din Tîrgu-Mureș (…) hotărâri ale CL Tg. Mureș atacate în instanță de Lucian Goga, prefectul județului Mureș”.
Lucian Goga a declarat pentru RTM, că nu i s-au comunicat oficia motivele ale destituirii sale din funcție.
Ultimii trei prefecți de Mureș au fost Corneliu Grosu (noiembrie 2012-aprilie 2014), Vasile Oprea (aprilie-decembrie 2014) și Lucian Goga (decembrie 2014- aprilie 2018).

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri