UPDATE: 55 de biciclete au fost ridicate de politişti, în urma percheziţiilor de astăzi, de la Braşov

UPDATE ORA 17,00 Opt persoane conduse la audieri şi 55 de biciclete ridicate de oamenii legii.

Acesta este rezultatul celor 16 percheziţii domiciliare efectuate, astăzi, la Braşov, dar şi în Germania, într-un dosar penal de furt calificat. La percheziţii au participat şi poliţişti din Koln.

Oamenii legii au descins la locuințele unor persoane bănuite că ar fi săvârșit, în ultimii doi ani, furturi de biciclete cu valoare foarte mare, de pe raza orașului Koln din Germania, pe care le dezmembrau și le trimiteau în România. Ulterior, după reasamblare, le comercializau. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 euro.

***

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiunea de furt calificat.

La perchezitii participă și politiști din Koln, dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi de la Gruparea Mobilă din Brașov.

Oamenii legii au descins la locuințele unor persoane bănuite că, începând din 2017 și până în prezent, ar fi săvârșit furturi de biciclete electrice cu valoare foarte mare din Germania, pe care le dezmembrau și le trimiteau în România.

Ulterior, după reasamblare, le comercializau.

Centrul de operaţiuni al grupării ar fi în comuna Sercaia. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 euro.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Editura Casa Radio, la Festivalului Cărţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Editura Casa Radio Radio România partici...

Parteneri