Pericol de avalanşă în masivele Făgăraş şi Bucegi
Meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Sibiu informează că riscul de avalanșă este de gradul 3, pe o scară de la 1 la 5, atât pe versantul nordic al Masivului Făgăraș cât și în Munții Bucegi.
Potrivit acestora, la altitudini de peste 1800 de metri, stratul de zăpadă proaspătă este puţin stabil și poate aluneca cu uşurinţă peste stratul preexistent, iar la supraîncărcări mari se pot rupe şi plăcile vechi de vânt.
Spontan sunt posibile curgeri şi avalanşe de suprafaţă.
La Bâlea Lac, la 2000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, stratul de zăpadă măsura, în această dimineață (la ora 8) 226 centimetri și continua să ningă.
În stațiunea Păltiniș zăpada măsura, la aceeași oră, 54 de centimetri.
RRA
Foto: www.gandul.info