Permisiunea accesului mașinilor în ariile protejate contravine legilor europene

Un proiect de lege prevede ca acest acces al vehiculelor în natură să se facă doar cu acceptul administratorilor sau al custozilor.
Președintele Asociației Rhodondendron din Tîrgu-Mureș, Szakacs Laszlo, susține că în acest fel dispare noțiunea de ”protejare” a naturii:

Această activitate, prin care se dorește invadarea habitatelor poate să cauzeze, în unele cazuri, daune mari acestor zone. Și acordul custodelui sau a administratorului oricum este necesar pentru toate activitățile dar ca ele să fie lăsate la latitudinea acestora mi se pare că mărește presiunea asupra lor, dacă legea va permite acest lucru.

Directorul Agenției de protecția Mediului Mureș, Dănuț Ștefănescu a subliniat că legislația actuală interzice accesul în natură a mașinilor ce folosesc combustibili fosili.
El atrage atenția că sunt destule persoane care și acum străbat munții fără aprobare, cu ATV-uri și motociclete:

Au mai fost probleme, s-a încercat și la noi să se facă diferite concursuri prin zonele protejate, de off road în special în zone de munte. Acuma, dacă vor să modifice legea, în așa fel încât să se permit asemenea concursuri, în primul rând este o problemă de zgomot, și acum avem în zonele montane destul de multe motociclete, și ATV-uri care merg și deranjează destul de mult fauna din aceste zone. Un concurs organizat o dată la un an, foarte bine pregătit, probabil că s-ar putea face.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Mureș, Adrian Pârlea, a declarat că legile europene interzic deplasarea cu autovehicule în parcurile naționale.
Însă în ariile protejate legea permite organizarea anumitor evenimente, cu respectarea strictă a traseelor:

În ariile protejate se pot organiza anumite evenimente, chiar am avut concursuri de automobile sau de motociclete, ATV-uri, în schimb organizatorii trebuie să vină din timp să stabilim exact traseele, să luăm anumite măsuri pentru că, din cauza atât a arderii combustibililor cât și a poluării fonice se observă a anumită migrare a faunei din zonele cu gălăgie înspre zone mai liniștite. Deci avem rugămintea, și poate și inițiativa de lege este bună în acest sens, ca asemenea evenimente să se facă cu mult discernământ.

Proiectul de lege prevede că în ariile naturale protejate va fi permis accesul autovehiculelor, motocicletelor, ATV-urilor sau mopedelor pentru recreere, sport sau turism, cu acordul structurii de administrare sau a custodelui ariei,
Pe proiectul de lege şi-au pus semnătura 27 de senatori PSD şi unul al UNPR.

Vali Russu

Foto: www.atv-de-vanzare.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri