Peste 600 de cazuri noi înregistrate anul trecut la Serviciul de Probaţiune Mureş

Dacă în anul 2014 Serviciul a înregistrat 315 cazuri noi, anul trecut numărul acestora a crescut cu peste 180%.
Astfel, la finele lui 2015, Serviciul de Probaţiune Mureş supraveghea peste 1.100 de persoane.
Serviciul de Probaţiune a fost înfiinţat în anul 2007, dar din 2014, de la intrarea în vigoarea a Noilor Coduri, s-a înregistrat o creştere masivă a volumului de activitate.
Astfel, de la înfiinţare, numărul persoanelor aflate sub supraveghere a crescut de 13 ori, spune consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Mureş, Monica Florian:

Intrarea în vigoare a noilor coduri penale, în luna februarie 2014, a însemnat pentru toate serviciile din ţară nu doar o diversificare a activităţii ci şi o creştere semnificativă a volumului de activitate. În cazul Serviciul de probaţiune Mureş creşterea volumului de activitate s-a resimţit în mod deosebit şi pentru că acesta funcţionează cu 6 angajaţi, un post fiind vacant. Doresc să menţionez faptul că serviciul nostru are 7 posturi din anul 2007, iar de atunci numărul persoanelor aflate în supraveghere a crescut de 13,71 ori”.

Acesta este şi motivul pentru care angajaţii Serviciului au fost în grevă japoneză începând cu 20 ianuarie.
Directorii serviciilor de probaţiune din ţară se reunesc azi, la Bucureşti, pentru a purta discuţii cu reprezentanţii Direcţiei Naţionale.
În urma acestora urmează să se decidă dacă vor continua protestele.

Sanda Viţelar

Foto: www.dcnews.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Parteneri