Peste 80 de producători îi vor îmbia pe târgumureșeni la Târgul Cetății

Producătorii locali își vor pune în fața publicului cele mai bune alimente și băuturi produse anul acesta.
Ei vor veni la Târgul Cetății, ajuns la cea de-a șasea ediție, care va avea loc în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, între 11 și 13 octombrie, eveniment care are scopul de a sprijini și promova producătorii locali și de a încuraja consumul de produse alimentare locale.
S-au înscris producători de bunătăți și mici artizani din județele Mureș, Alba, Harghita, Covasna, Suceava, Sibiu, Brasov, Cluj și Bacău.
Organizatorul evenimentului, Cristina Manoilă:

La Târgul Cetății din acest an este un record de producători și, de asemenea, sunt produse în premieră. De fiecare dată încercăm să aducem lucruri noi, astfel încât să diversificăm cât de mult putem gama de produse. Interesante sunt în acest an dulciurile fără zahăr, foarte căutate de părinți pentru copiii lor și, de asemenea, prăjiturile raw vegane, pe care o nișă importantă de consumatori le caută. Evident, pe lângă acestea, bunătățile tradiționale, de la pâine la usturoi, trecând printr-o gamă foarte largă de murături, conserve, preparate din carne, brânză, legume și fructe proaspete provenite de la producători din județul Mureș.

Târgul va fi deschis vineri, între orele 12.00 – 19.00, sâmbătă, între orele 10.00 – 19.00, iar duminică între orele 10.00 – 18.00.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri