Peste 21.000 de elevi mureşeni din clasele I – VIII vor primi câte un pachet cu rechizite gratuite

Numărul provine din baza de date a Inspectoratului Şcolar Mureş şi a fost centralizat după consultarea şcolilor generale din judeţ, spune consilierul tehnic în cadrul Serviciului de Investiţii şi Patrimoniu, Mirela Aprodu.

Rechizitele ajung la Inspectoratul Şcolar, care le trimite mai departe la cele 10 depozite din judeţ. De aici rechizitele sunt ridicate de şcoli şi distribuite elevilor.

Elevii până în clasa a X-a beneficiază de manuale gratuite, care, în proporţie de aproximativ 60%, sunt noi, spune reprezentantul Depozitului de Manuale, Gall Csaba.

Banii pentru manuale vin de la bugetul Ministerului Educaţiei, dar sunt gestionaţi de inspectoratele şcolare judeţene.

În ceea ce priveşte rechizitele şcolare, librarii spun că, dacă în alţi ani cumpărăturile erau deja în toi, acum nu prea este mişcare. Părinţii cumpără din supermarketuri ca apoi să constate că nu toate rechizitele sunt necesare copilului, spun librarii

În librării preţurile la rechizite au rămas aceleaşi ca şi anul trecut. Un ghiozdan poate fi cumpărat cu aproximativ 40 de lei, un penar echipat costă tot cam atât, iar preţul caietelor A5 cu 48 de file începe de la un leu. La acelaşi preţ se găsesc şi coperţile pentru caiete şi cărţi. Un set de creioane cu 12 culori costă cam 5 lei iar un set asemănător de carioca 10 lei. Un bloc de desen A4 se vinde cu aproximativ 2 lei si 50 de bani.

Suma pe care un părinte trebuie să o aloce pentru ghiozdanul unui copil care merge în clasa I se cifrează între 150 şi 300 de lei.

Nelly Blăjuţ

 

 

Sursa: www.ziare.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri