Peste 5.000 de persoane din sistemul sanitar sunt asteptate să participe, azi, în capitală, la Marşul tăcerii
Federaţia Sanitas organizează un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, urmat de un marş de protest.
Din Mureş participa 40 de sindicalişti, nu doar de la Sanitas , ci şi de la Colegiul Medicilor şi al Dentiştilor.
Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România a decis, ieri, să susţină demersul sindicatelor din sănătate privind greva generală.
Medicii solicită alocarea în bugetul sănătăţii a 6% din PIB, dublarea salariilor avute de rezidenţi, o lege a salarizarii specifică sistemului sanitar şi independenţa profesională.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astarastoae, anunţă că, în cazul în care revendicările cadrelor medicale nu vor fi soluţionate, se va recurge la grevă generală.
La rândul său, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a spus că în 14 noiembrie Consiliul naţional al Federaţiei va decide datele de grevă de avertisment sau grevă generală.
Cristina Bulbescu
Sursa: epochtimes-romania.com