Plenul Senatului a adoptat, in calitate de for decizional, legea privind carantina si izolarea

Plenul Senatului a adoptat ieri în calitate de for decizional legea privind carantina şi izolarea, după ce Comisia Juridică a dat anterior un raport favorabil.

Proiectului iniţiat de Guvern i-au fost aduse mai multe modificări, în această comisie, în 6 zile de dezbateri, care s-au prelungit de câteva ori după miezul nopţii.

Măsura carantinei persoanelor se instituie în baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau într-un spaţiu desemnat de autorităţi, prevede legea. Vor fi supuse acestei decizii persoanele care sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat sau persoane care au intrat în contact direct cu cel puţin un om confirmat a fi infectat de o boală infecto-contagioasă. În situaţia în care aceste persoane refuză măsura carantinării la domiciliu sau la altă locaţie declarată de aceasta, sau când se încalcă măsura carantinei, medicul sau organele de control recomandă carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi.

Totodată, senatorii au decis să fie eliminate toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen, cuprinse în proiectul iniţial. În privinţa izolării, aceasta poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nedisciminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină, au mai stabilit senatorii. Potrivit unui amendament, izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne sau simptome sugestive. Măsurile de carantină şi izolare se pot contesta.

Senatorii au decis şi procedurile în acest sens. Parlamentarii au mai stabilit şi textele referitoare la detaşarea medicilor. Aceasta se poate face cu acordul doctorului în cauză, iar în lipsa acestuia, în condiţiile legii, pe o durată de cel mult 30 de zile. Detaşarea se face cu acordarea unor stimulente financiare.

Sursa: RRA / Ciprian Sasu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Editura Casa Radio, la Festivalului Cărţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Editura Casa Radio Radio România partici...

Parteneri