Ploaia a creat probleme pe DN58. Un microbuz scolar a fost lovit de tir
4 profesori cărăşeni au ajuns în această după-amiază, la Spitalul Judeţean din Reşiţa după ce au fost implicaţi într-un accident rutier.
Aceştia participaseră la supravegherea examenului de bacalaureat şi circulau cu un microbuz şcolar.
Autovehiculul a fost acroşat de un tir care a derapat pe drumul umed, în apropiere de Soceni. Profesorii au fost răniţi, dar nu le-a fost pusă viaţa în pericol, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
Tirul era condus de un şofer de 41 de ani din Mureş. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.