Ploi, lapoviță și vânt puternic în jumăte din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi intensificări ale vântului ce vor intra în vigoarela noapte, de la ora 2, în judeţe din nordul, vestul şi sud-vestul ţării.
Potrivit meteorologilor, codul portocaliu vizează, până duminică, la ora 12, judeţul Maramureş, precum şi zonele de munte ale judeţelor Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj şi Sălaj, unde se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 50 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 70 de litri/metrul pătrat.
De asemenea, de mâine dimineață, de la ora 9, și până duminică la ora 9, va fi cod galben de ploi în 15 judeţe din vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 litri/metrul pătrat şi, izolat, 50 de litri/metrul pătrat. Judeţele afectate sunt: Satu Mare, Sălaj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Harghita, Mureş, Bihor, Arad, Alba, Timişoara, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj şi Mehedinţi.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în Munţii Apuseni şi în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1.800 metri în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
Precipitaţii mixte sunt posibile duminică şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului. Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55-60 kilometri/oră. La munte, cu precădere în zona înaltă, va sufla tare, cu peste 90-100 kilometri/oră, trecător viscolind ninsoarea.

Foto: www.bzi.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Primăria Cristian cumpără 450 de bicicle...

Stan Lucian | Citeste articolul

Primăria Cristian va cumpăra, cu bani de...

Parteneri