Politicienii mureşeni au păreri împărţite în privinţa protestelor din ultimele zile.

Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, consideră că, exceptând violenţele din Bucureşti, şirul de manifestaţii din ţară din ultimele trei zile, sunt fireşti. Frătean este de acord că o sesiune parlamentară extraordinară este absolut necesară în aceste condiţii.

Preşedintele PNL Mureş, deputatul Ciprian Dobre, consideră că se impune o sesiune extraordinară a Parlamentului, ca şi organizarea de alegeri anticipate. Demonstraţiile , spune Dobre, dovedesc că ţara nu este condusă operativ – fie că jandarmeria nu e în stare să stăpânească o mână de oameni, fie că aceştia au fost infiltraţi printre protestatarii oneşti.

Prim-vicepreşedintele Partidului Conservator Mureş, dr. Silviu Morariu, apreciază că demonstraţiile au arătat, o dată în plus că, se poate ca „mămăliga să explodeze”.

Preşedintele PDL Tg Mureş, deputatul PDL Doru Oprişcan, are cuvinte critice la adresa guvernului şi a partidului  din care face parte, care nu au comunicat suficient cu românii, ceea ce a dus la  proteste stradale. Chiar dacă face parte din arcul guvernamental, Doru Oprişcan este de acord cu organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare.

Deputatul UDMR de Mureş, Kelemen Attila, consideră că nici ieşirile în stradă şi nici o sesiune parlamentară extraordinară nu vor rezolva problemele ţării.

Preşedintele UNPR Mureş, senatorul Corneliu Grosu spune că nemulţumirile exprimate de demonstranţi sunt reale şi justificate, chiar dacă demonstraţiile nu sunt autorizate . Pe de altă parte, Corneliu Grosu consideră că atât Guvernul, cât şi Preşedinţia au tăcut prea mult, fapt ce a contribuit la declanşarea protestelor.

Valeriu Russu

 

Sursa: eiu.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Festivalul Filmului European ajunge în m...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Film...

Parteneri